Olanda recrutează culegători de căpşune

1154

O nouă ofertă de lucru în afara graniţelor ţării, în sectorul agricol, disponibilă prin serviciul european de ocupare EURES România! Olanda caută printre gorjeni culegători de căpşune. Contractul este determinat, pe o perioadă de nouă luni. O oră de lucru este plătită cu aproximativ 10 euro.
Se lucrează la plantarea căpşunelor în ghivece, curăţarea şi tăierea florilor, recoltarea şi sortarea căpşunelor şi curăţarea serei după recoltarea fructelor. Se munceşte şase zile pe săptămână, în total 38 de ore. Duminica este zi liberă. Candidaţii trebuie să fie motivaţi să presteze muncă şi să aibă disponibilitate de a lucra pe o perioadă de nouă luni. Se cer condiţie fizică bună, dar şi cunoştinţe de limba engleză, nivel conversaţional. Angajatorul oferă locuinţă, contra sumei de 50 de euro pe săptămână. Aceasta este la sediul companiei unde se şi lucrează. Asigurarea de sănătate, în valoare de aproape 26 de euro pe săptămână, este plătită de angajator.
Termenul limită al ofertei este 30 martie. Persoanele interesate de această ofertă de lucru vor trebui să treacă în prealabil pe la consilierul EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj pentru a se înregistra în baza de date şi a fi îndrumate ce au de făcut. Pentru a se înregistra în baza de date a serviciului EURES, doritorii gorjeni trebuie să se prezinte la sediul AJOFM Gorj cu un dosar care să conţină cazierul judiciar, o adeverinţă de la medic «apt de muncă, clinic sănătos» şi buletinul.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here