ODISEEA JUSTIŢIABILULUI ROMÂN

536
Cum era de aşteptat, Apusul ne ţintui iarăşi în postura de ,,ţară monitorizată pe justiţie”. Un fel de stampare cu fierul înroşit pe obrazul ţării, urmare momelii cu lefuri (peste poate !) a corpului judecătoresc stârnit să apere filistinii cocoţaţi în cinurile puterii din primării până în Edenul Cotrocenilor ori a hulpavilor propăşind de la o tarabă cu gablonţuri până la jefuirea economiei naţionale ocrotindu-i să mistuie dispreţuitor averi imense, erijaţi în clasa asupritoare ca alternativă la clasa muncitoare de odinioară.

Asta-i! dacă ne place jimbla capitalistă! Aproape că nu-i român care să nu îndure trauma nedreptăţii justiţiei şi instituţiilor menite să străjuiască dreptatea.

Eu, însumi, cu mandatul soţiei infirme şi al fraţilor săi bătrâni doborâţi, chinuid să le obţin dreptul asupra unei păduri moştenite în comuna Câlnic şi dezdăunarea lor conform legii-mă zbat prin procese de aproape 6 ani să înving proteguirea fostului primar V.Popovici. Cauza: respectiva pădure se situase în perimetrul exproprierii miniere, infierbântându-i dorinţa căpătuielii. Din morbul ăsta hapsân şi, prin exces de putere, acest ne(om) a născocit pricazul,,schimbării configuraţiei terenului (???)sub care, aproape întregul fond forestier comunal l-a atribuit din birou, plasându-i pe proprietari în poziţii: cu expropriere imediată; mai îndepărtată sau în afara calculelor, potrivit intereselor lui. Mulţi învârtiţi nefiind nici măcar listaţi în anexa la H.C.J.de validare. Ştia d.lui că, sub giubeaua partidului asemeni celor de-o teapă! nimeni nu-l va culpabiliza. Taina unui procuror judeţean, dându-mi bobârnacul:,,Ce vrei dom’le? mai sunt încă 21 de dosare cu astfel de blestemăţii!”.
Văzându-i refuzul de a ne da pădurea, nici măcar în vecinătatea celei avute cum dispune art.24(3)din Lg. Nr. 1/2000, l-am chemat în judecată obţinând sent.civ.nr.1728, irevocabilă, ce îl obliga la a ne pune efectiv în posesie conform validării, sub condiţia dezdăunării noastre în bani pentru fiecare zi de întârziere. Însă, în loc să apere până la aplicare hotărârea corectă dată de instanţa lor, alţi judecători(în slujba răufăcătorului nostru!)s-au pus pe distrugerea ei.
Astfel, respectivul primar bazat pe aceşti pudeli, răzbunător, a nesocotit sentinţa, deşi-fizic şi prin protocolul cu Oc.Silvic-avusese la îndemână terenul nostru. Atunci, sperând în corijarea lui am apucat calea audienţelor şi memoriilor până la Preşedinţie. Dar, zadarnic! Apoi , ne-am plâns Parchetului local. Aici, procurorul T.Sichitiu-evitând procedura confruntării-a luat ca legale falsurile de punere în posesie ale primarului admiţându-i plăsmuirea de a ne fi dat pădurea anterior acelei sentinţe (ds.2946/p/2004). Plângându-ne parchetelor superioare, şi acestea, ignorându-ne, s-au afundat în lătura Sichitiului. Acţionându-i pe procurori în justiţie (mai rău!) n-am făcut decât să ,,înălbim”primarul prin aportul judecătoarei C.Morie, care, asociindu-se parchetelor, a divagat ca ,,obiectivă” fapta acelui Popovici de a ne fi îndepărtat din moştenirea noastră încurajându-l să nu respecte hotărârea judecătorească (sent.pen.nr.1431/2005). La recurs, am pierdut procesul primind în schimb o consistentă amendă judiciară, de !
Pe urmă, naivi, contând pe urnirea primarului, totuşi, la a ne restitui pădurea, poate sensibil la daunele ce ni le datora, având şi somaţia executorului , l-am deferit iarăşi judecătoriei. De-acum, alte şi mai grozave patimi ne aşteptau în cele 3 cicluri procesuale, după cum dosarul cauzei s-a repartizat unor danaide cu meşteşugul tărăgănării finalului până când reclamantul este îndeajuns de imbecil încât să-i poată asmuţi pe avocaţi asupra lui cu îndemnul:,,înghiţi-ţi-l!”-aşa cum au făcut cu bătrânul I.Dobroiu din Bâlteni (G./5219).
Noul dosar nr 3050/2006 s-a repartizat judecătoarei O.Popescu. D-ei, negăsind nici o chichiţă în favoarea primarului, a scăpat iute de caz invocând ,,netimbrarea”, contrar art.42,t.v.,Lg.nr.247/2005. Tribunalul, judecând recursul,cu dec.nr.2496/2006 a casat şi trimis fondului sentinţa Popeascăi ca nelegală,spre încă o judecată. Astfel, dosarul, devenind nr 1783/318/2007, a căzut pe mâinile judecătoarei C. Stănculete, care, conştientă de îndreptăţirea noastră, sperând în vreo minune şi bulversând de 5 ori art.151C.pr.civ., tot de 5 ori a judecat şi rejudecat cauza pe fond decretând de fiecare dată: „rămâne în pronunţare”-emiţând,în sfârşit,o sentinţă tot imorală, din nou zdrobită de instanţa de recurs şi trimisă rejudecării pe orientările precizate în dec.nr.3541/2007 şi, implicit,chemarea pârâtului la rechizitoriu.
De rândul ăsta s-a pus pe ,,treabă”o nouă garnitură de injuşti, capabili să-l scoată din rahat. Mai întâi, judecătoarea A.Pleşu, preluând cazul şi ignorând decizia tribunalului, a admis ca probe în sprijinul pârâtului (de impresie!)maculatura neconcludentă a primăriei, sporind dosarul la aproape 5 kg; a preluat textual sentinţa penală a jud.C.Morie, cu alt obiect şi alte părţi; a evitat chemarea la interogatoriu;a nesocotit expertiza noastră (petenţii)precum şi cele 6 probe decisive (nefolosite în penal) de care am înţeles să ne folosim: nişte procese verbale de punere în posesie pe care le-am defăimat,ca:nerecunoscute de Oc.Silvic; nedate; neînregistrate; neştiute de noi; şi,cu suprafeţe fictive ca suprapuse peste cele date altora cu 2-3 ani în urmă!; a combătut dispreţuitor cererea noastră de a verifica respectivele procese verbale prin expertiză cum dispune art.177 şi urm.C. pr. civ.; şi mai necugetat.â, a admis aceste simulacre (ca legale?) folosindu-le împotriva noastră (asemeni confraţilor de la penal?). Iar, ca concluzia sa în binele primarului să aibă toate ingredientele derutei, a mai invocat şi ,,nevoia” unei expertize, care, chipurile, să fi scotocit după o sumă de acoperire a valorii daunelor ce ne-o datorează acel primar; ba, mai referindu-se şi la o decizie a CEDO străină de cauza noastră. Şi, astfel, fardând aceste objecţii pe 9 pagini ale sent. civ. nr. 3112/2008,respectiva judecătoare ne-a respins iarăşi acţiunea uimindu-ne de-atâta nedreptate.(Va urma)
Mihail Pasere

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here