Un înger ești, si graiul tău poate să confirme, poezia-ți este rugăciune, iar eu sunt robul ei și nu-îmi e rușine!
George Călinescu spunea, ‘Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate pământul românesc.
Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale vor răsări păduri sau cetate, și câte-o stea va vesteji pe cer îndepărtării, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.
„Pe a soclului piatră sculptez și eu următoarele….
Dacă se va mai naște un geniu ca Eminescu, Dumnezeu va întoarce timpul și soarele la anii-1850 ca drept prețuire, iar lumea ar fi mai tânără cu diferența!
De-atunci și până azi, de azi și pentru totdeauna va lumina o stea care se numește Eminescu.
Vasile Alecsandri slăvea pe Eminescu spunând..
Se va naște unul care cântă mai frumos decât mine
De-atunci acest tăpșan e-n țara neamului românesc, cântată și plânsă de el (de la Nistru păn la Tisa) în al cărei căuș sunt zidite (pietre) borne ale timpului, Sarmisegetuza, Putna, Rovine ce-i s-au incrustat în sufletul ce l-a durut mai puțin prin zâmbete și mai tot timpul prin lacrimi, el fiind pentru toți un suport al tăriei, chemăndu-ne către jerfa supremă a țării, a neamului și-a libertăți.
La sfârșitul zilelor lui, rămas singur pe un pat de spital, a murit cu gândul la țară..
Dacă această pagină e plină de duioșie și nostalgie, simbolizează și măresc ecourile și ofurile celor ca Petre Țuțea, Emil Cioran, C Brâncuși ori pe cele ale lui Badea Cârțan și el ajuns pe jos până la Roma, unde a dormit la picioarele lui Decebal, punând capul pe piatra latinității noastre, văzându-l primul trecător mirat a zis..
Un dac s-a dat jos de pe Columnă!?
Brancusi ne-a învățat să ne fie ușor suișul,
urcându-ne mai presus decât zeii infinitului Lacteu.
Cum altul nu-i, el ne-a umbrit cu pana lui când a fost zăduf iar arșița timpului întrecea bucuriile și durerile noastre.
Țara era în inima lui și vroia să o vadă întregită și îmbelșugată și plină de cinste.
El ne-a luminat când a fost întuneric, îndepărtând norii aducători de grindină și tunet,
El ne-a cântat biruința și ne-a îndemnat la alta
A parcurs drumurile Europei cu capul sus împletind plinătatea neamului cu suferința…
A învățat de la Kant veșnicia timpului și nemărginirea Universului Divin…!
Un alt simbol al neamului, George Enescu fiind la Viena întreabă pe mama sa,
Mamă, pot să le spun, acolo, că sunt român!?
Mă gândesc (spunea el) să nu creadă că mă laud…
Oriunde ați fi, lăudați-vă cu Eminescu El este visul împlinit și lacrima țării!!!!
Poem
Furtuni, neliniști în trupu-mi se adună,
Tumult de gânduri vin și-s subre,
Unele-s negre, altele-s multe,
Și rod interior….
Dar astea nu mă fac, să nu ridic la Cer
Pe cel ce-a fost si este..
Tiparul unui neam,
Din lutul stâncii seci,
Rămas sărac dar Prinț,
Al unui grai pe veci!!!
Eminescu!
Gh. Vasiluță
