Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a comentat situaţia zborurilor anulate de Blue Air şi a explicat ce soluţii s-au luat la nivelul ministerului Transporturilor pentru ca românii blocați în străinătate de suspendarea zborurilor să fie aduși în ţară.
Întrebat dacă această situaţie putea fi evitată şi ce soluţii s-au găsit pentru românii blocați în străinătate, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a spus:
„Am să vă spun câteva decizii luate astăzi la nivel de guvern. În primul rând, vorbim de o companie privată care se află într-o situaţie economică nu tocmai fericită, ba chiar cu datorii foarte mari.
De asemenea, vorbim de o companie care în anul 2020 a beneficiat de un ajutor de la Guvernul României de câteva sute milioane, tocmai pentru a veni în ajutorul acestei companio să o salveze, fiind vorba de o perioadă în care era pandemie, COVID şi tot transportul aerian scăzuse.
Decizia luată de ministerul Mediului nu o pot comenta. Am vorbit cu domnul ministru Tánczos Barna şi mi-a spus că a aplicat legea. Au fost nenumărate discuții între Fondul de Mediu şi această companie şi nu s-a mai putut face altceva.
Pe noi la nivel guvernamental şi la ministerul Transportului ne-a preocupat în primul rând să găsim soluţii pentru pasageri.