Oamenii abandonați de Blue Air vor fi transportați de TAROM

957

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a comentat situaţia zborurilor anulate de Blue Air şi a explicat ce soluţii s-au luat la nivelul ministerului Transporturilor pentru ca românii blocați în străinătate de suspendarea zborurilor să fie aduși în ţară.

Întrebat dacă această situaţie putea fi evitată şi ce soluţii s-au găsit pentru românii blocați în străinătate, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a spus:

„Am să vă spun câteva decizii luate astăzi la nivel de guvern. În primul rând, vorbim de o companie privată care se află într-o situaţie economică nu tocmai fericită, ba chiar cu datorii foarte mari.

De asemenea, vorbim de o companie care în anul 2020 a beneficiat de un ajutor de la Guvernul României de câteva sute milioane, tocmai pentru a veni în ajutorul acestei companio să o salveze, fiind vorba de o perioadă în care era pandemie, COVID şi tot transportul aerian scăzuse.

Decizia luată de ministerul Mediului nu o pot comenta. Am vorbit cu domnul ministru Tánczos Barna şi mi-a spus că a aplicat legea. Au fost nenumărate discuții între Fondul de Mediu şi această companie şi nu s-a mai putut face altceva.

Pe noi la nivel guvernamental şi la ministerul Transportului ne-a preocupat în primul rând să găsim soluţii pentru pasageri.

Va fi o hotărâre CNSU în această seară, iar mâine în ședință de guvern vom adopta o hotărâre în care vom aloca 5 milioane de lei de la ministerul Transporturilor către TAROM ca oamenii aflați în acestă situație să fie transportați acasă„, a explicat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în emisiunea la Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here