O valoroasă apariție editorială în Danciuleștii Gorjului: ,,Amintiri despre locuri, neamuri şi… copilărie”

652

Eu cred că veşnicia s-a născut la sat
Lucian Blaga, Sufletul satului

Expresia folosită de poetul și filozoful Lucian Blaga este și convingerea inginerului Constantin Fota, născut la 8 noiembrie 1956 în satul gorjean Hălăngești, comuna Dănciulești. Este absolventul Universității ,,Transilvania” din Brașov și cel al Facultății de Mecanică Timișoara, îi place să citească, să scrie versuri pentru cântece, amintiri, este un bun dansator, un priceput bucătar și un pasionat grădinar.
A avut funcții de răspundere la locul de muncă, îi place sportul, dar și drumețiile pe munte, iubește oamenii, natura, care reprezintă pentru narator și sătenii săi o cutie de rezonanță a sentimentelor, bucurându-se când este generoasă și întristându-se în fața vitregiilor acesteia etc.
De aceea scrie cartea (prefațată de profesorii Gheorghe Sinescu și Aurel Roșca) ,,Amintiri despre locuri, neamuri şi… copilărie” (509 pagini), apărută la Editura Alma din Craiova, un volum cu amintiri copleșitoare, cu nostalgia pentru valorile şi esențele de odinioară cu suflete înţelepte, tradiţie, istorie, frumuseţe, simplitate, vesele şi sincere amintiri.
Satul este un loc privilegiat, unde, spunea țăranul cu smerenie, „ne-a lăsat Dumnezeu”, anume ca să împlinim misiunea dată în rugăciunea ,,Tatăl nostru” și unde se întâlnesc, într-o unitate sfântă și sfințitoare, Dumnezeu, pământul și omul.
Din arborele genealogic, udat de pârâul Plosca, al comunei gorjenne Dănciulești au crescut, din vremuri imemoriale, crengile Obârșia, Bibulești, Rădinești, Dănciulești, Hălăngești, Petrechei, Zăicoiu.
Din aceste crengi au apărut florile melosului popular gorjenesc: Mariana Ionescu Căpitănescu, Marcela Fota, Valentin Sanfira, Liliana Mitrana, Roberta Șchiopu, Daniela Safta, Oana Paraschivu etc., dar și povestitorul fragmentelor din cartea de față, un Creangă al arealului hălăngeștean, fin observator al vârstei copilăriei cu manifestările ei ludice, având ca personaje membrii familiei, rudenii, vecini, colegi de școală, locuitorii satului unde a văzut lumina zilei.
Au mai apărut profesorii scriitori Marin I. Arcuș, Dumitru Șeclăman, Gheorghe Gherghe și alții.
Soția sa, Ecaterina, cele două fete, Denisa și Bianca, prietenii l-au încurajat să scoată din lada de zestre a sufletului amintiri cu o încărcătură emoțională demnă de remarcat.
Cartea lui Constantin Fota are similitudini cu ,,Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, dar și cu romanul ,,În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust, unde francezul explorează în detaliu memoria, timpul și condiția umană, tema principală a romanului fiind memoria, iar povestitorul fiind Eu.
Timpul nu este pierdut, ci amintirile readuc în prezent emoțiile și experiențele trăite în tinerețe.
Autorul francez folosește aromele, fructele, obiectele și creează o conexiune emoțională între trecut și prezent.
Constantin Fota constată în cartea sa că omul trăiește trei vieți: reală, a amintirilor și cea scrisă. Cea reală este trecătoare, cea amintită poate să se piardă, dar cea scrisă rămâne, cel puțin atâta vreme cât va exista graiul întruchipat în litere, cuvinte și cărți.
Povestitorul scrie cu penița sufletului amintiri despre plaiul natal, oameni, întâmplări, datini și obiceiuri, folosește graiul local, personajele parcă joacă într-o piesă de teatru de sărbătorile Crăciunului, Anului Nou, Paști sau alte evenimente tradiționale de peste an. Hora satului, lăutarii, au parte de niște descrieri care nu pot fi uitate ușor. Nu lipsește nici comicul de situație, părerea de rău că tradiția a fost astăzi abandonată, mai ales de cei mai tineri etc.
Ceea ce va preţui mult următoarea generaţie nu va fi ceea ce am trăit, ci dovada despre cine am fost şi poveştile despre cum am trăit în vremurile de odinioară. În cele din urmă, poveştile despre familie sunt valoroase pentru a fi amintite cititorilor noștri.
Pentru a te trezi este nevoie să înţelegi povestea vieţii tale. Care au fost evenimentele care te-au ajutat să fii ceea ce eşti astăzi?
Odată ce ai definit evenimentele din viaţa ta, încearcă să vezi ce lecţii ai învăţat din fiecare şi cum le poţi folosi pentru a câştiga acest joc numit viaţă.
Acest lucru te va ajuta de asemenea să afli când ai descoperit punctele tale forte şi cum le poţi folosi pentru a evolua în aceste vremuri tumultuoase. Un alt lucru important care te va ajuta în acest proces este feedback-ul pe care îl vei primi de la consătenii din Dănciulești, care îţi pot oferi o percepţie obiectivă a lucrurilor pe care le faci bine şi cele pe care le poţi îmbunătăţi.
După profesorul Aurel Roșca, cartea se concentrează pe viața familiei, a celor din jurul acesteia, într-o vreme, şi într-un loc văzute prin ochii copilului de altădată, mereu mirat şi uimit de ale vieții frumuseți, dar, uneori ,,scrutate” cu inteligența şi înțelepciunea celui care ştie că toate sunt trecătoare, reînviate prin cuvântul scris, perpetuat mereu, spre bucuria cititorilor de acum şi din viitor.
Primul lucru de remarcat este memoria prodigioasă a autorului, de fapt puterea de a ,,retrăi” şi a reface imagini, chipuri, întâmplări la care, poate, nu te-ai fi gândit, chiar dacă le-ai trăit.
Evident, se desprinde chipul mamei cu grija, bunătatea, bucuria de fiecare zi, înțelegerea ce se revărsa atât asupra copiilor, cât şi a grădinii de flori şi în sfaturile date în orice împrejurare. De altfel, Constantin Fota se dovedeşte neîntrecut în ,,picturi” cu subiect natural: mulțimea florilor din grădinile caselor, a celor de pe câmpuri şi dealuri (vezi ziua de Sânziene), ca unul care le cunoaşte şi le încearcă parfumurile, de fiecare dată.
Sunt apoi oamenii, copiii vecinilor, prietenii de joacă, mereu veseli, neştiutori şi fericiți, departe de grijile, întotdeauna în seama parinților. Dintre ei, privirea copilului se ridica spre ,,cei mari”, începând cu vecinii, cu nume pitoreşti şi cu grai curat oltenesc, chiar dacă presărat, uneori, cu vorbe neaoşe, care îi făceau şi mai de admirat. Erau oamenii care nu o duceau întotdeauna bine, viața avea pentru fiecare ,,valurile” sale, dar dorința lor de ,,a trăi” din plin şi unele şi altele, îi făcea să meargă mereu înainte.
Pagini minunate sunt dedicate dascălului drag, profesorul de limba română, Dumitru Şeclăman (Turcu), cel care, cu un calm şi o ştiință desăvârşite, dezvăluia elevilor săi tainele limbii române, atât de bogată şi de nuanțată.
Mai mult, Domnul Turcu îi însoțea, pe jos, pe copii, la şi de la şcoală, vorbindu-le despre lume, despre viață şi despre frumusețea sufletească. A scris cărți despre acele locuri, despre obârşia neamurilor de aici, despre devenirea lor în istorie. Profesorul ne zicea uneori: ,,Să citeşti în cartea mea istoria neamului Roşculeştilor!” Dascălul a trecut la viața veșnică în fața paginii cărții pe care o scria, în care mai avea multe să aştearnă.
Sunt excepționale tablourile panoramice realizate în multe pagini: horele, petrecerile de Crăciun, de Anul Nou, de Paşti, târgurile (bâlciurile) anuale. Costel Fota ni le ,,readuce” în fața ochilor, cinematografic, cu ziceri pline de talent. Autorul a admirat, la horă, pe acei tineri: Victor al lui Lungu, Gheorghe Florescu, Costică Grămada, Ion al lui Mihalache şi atâția alții, care ştiau să joace, cu vigoare şi ambiție, cu hora înainte. Îi vedea, uneori, bătând cu palmele, în ritmul jocului, aruncând strigături de încurajare şi susținere a acestui ritm. Vedea cum se prindeau fetele, oarecum alese, cum se lăsau învârtite, cum țineau hora, când flăcăul îşi arăta ,,voinicia” de jucător. Erau nişte băieți ca brazii, de duduia pământul sub tălpile lor. Băieții aceia ,,vorbeau” cu acele fete, se logodeau, se căsătoreau, făceau nunți, făceau copii şi vremea se rotea, încă, egală cu sine.
Gândul autorului se opreşte şi la un ,,obicei” al acestor oameni, de sărbători, când mergeau ,,chemați” de la unii la alții mai mult pentru a ,,se cinsti” câte un pahar împreună de Crăciun, de Paşti, sau la praznicele fiecărei case. Cei tineri se gândeau la hore şi la întâlnirile lor cu fetele. Toți se simțeau bine, în acele zile.
Vom găsi superbe tablouri, portrete ale lăutarilor, amintiți fiind Durlică, de la Obârşie, Gheorghe Spirache şi Marin Cuțan, din Hălăngeşti, precum şi ,,taraful” lui Nelu şi Iulică Bălaşa, din Hălăngeşti.
Nelu, zis şi Busuioc (poreclă dată după alt lăutar vestit), a fost şi este vecinul profesorului Roșca. Faptul că a învățat la vioară s-a datorat, probabil, unui talent moştenit de la nenea Iulică, excelent basist, dar mai ales stăruinței acestuia de a-şi vedea copilul viorist şi cu taraf.
Mai cânta cu ei soția lui, Iulica, la chitară, şi fabulosul țambalagiu, Niță Cercel, cel mereu aplecat peste instrumentul său, cu nelipsitul chiştoc între buze, dar, repet, un «meseriaş» desăvârşit. Sigur, nenea Iulică era ,,creierul”. La nunți basul său se auzea de la depărtare, într-o atmosfera de toamnă liniştită şi împlinită, ca la nunțile acelor vremuri. Ei ,,țineau” nunțile locului, îi ştiau pe toți, le ştiau ,,poftele” la cântec şi la joc, le potriveau aşa încât toți să fie mulțumiți, deşi, uneori, erau în competiţie cu alţi lautari, amintiți şi aici, precum cei din Logreşti, sau Cordeşti (Stejari) Gorj, sau Greierii, din Tălpaş. Îi ştiam pe toți, mărturisește prefațatorul și autorul, i-am ascultat la nunți, sărbători, botezuri, bâlciuri, sau cine ştie ce alte evenimente, am jucat în hore şi sunt convins că prin paginile, bine scrie ale acestei cărți, cititorul îşi va aminti, va retrăi chiar acele minunate momente.
Despre Marin Cuțan, viorist şi el, s-a păstrat o glumă, devenită zicere: un cineva, un prieten, întâlnindu-l, îl întreabă: ,,Ce mai faci, măi nene Mărine? Bine nene, zice, bine… Măi, dar cu sărăcia cum o duci? N-o mai laşi și dumneata?! (Nu ştiu dacă era vreo tentă ironică în vocea prietenului sau, pur şi simplu, îi plăcea să facă o glumă). Nenea Marin răspundea: ,,O duc bine, nene! Cum să o las? Nu pot, nu pot şi gata! E moştenire de la tata!” Probabil că s-au amuzat amândoi, de ,,întorsătura” oltenească dată de viorist.
Sunt scene de tot felul, în aceste pagini, bine ,,strunite” de către autor: venirea vărarului în sat, focurile de Joia Mare, aşezatul cloştilor, ori vopsitul la biserică, Postul cel mare şi bucuria sărbătorilor petrecute cu familia, cu prietenii şi rudele.
Cartea este un foarte bun documentar despre această viață, în mod fericit dublat de trăirea intensă a unui copil cuminte, ce se mulțumea cu puțin, dar ştia să se bucure de ceea ce avea. Şi avea din plin, dragostea părintească, prietenia celor din jur, o natură darnică până la miracol…
Mulți dintre cititori se vor regăsi, în aceste pagini, fiindcă au trăit acele vremuri. Alții nu mai sunt, s-au dus cuminți la locul fiecăruia, alții s-ar putea să se întrebe: ,,Oare, chiar aşa era odată? ”. Exact, fără nicio clintire, memoria, talentul şi dragostea autorului pentru toate le redau ,,viața” lor de altădată, spre mărturie şi învățătură.
Bine gândit este finalul cărții, într-o frumoasă ,,discuție” imaginară, cu aşa cuminți aprecieri, cu mama sa, tatăl şi fratele. Şi zice mama sa: ,,Nimic nu-i mai fermecător şi mai atrăgător, decât călcâiul de pământ pe care te-ai născut şi unde ai crescut; părinții îți dau ce e mai important: iubirea lor necondiţionată şi poveţe din care să înveţi ce înseamnă respectul, bunul simţ şi omenia-lucruri esenţiale pentru un om”.
Şi ca lucrurile să fie şi mai ,,cu tâlc”, ne pomenim cu zicerile unuia dintre cei mai iubiți olteni, Amza Pellea: ,,Mă, fraţilor, iote că scrisăi o ţâră! Scrisăi, să ştii!” Zicem noi cititorii: Şi tu, Costantin Fota, să ştii că ,,scrisăşi mai mult de o țâră”, mai frumos , cu mai mult suflet, cu gândul bun şi talentul tău, o minunăție de carte, ca o copilărie scrisă într-o eternă Reîntoarcere, într-o eternă Regăsire.
Recomandăm cu drag această carte a lui Constantin Fota şi îi urăm reveniri minunate în locurile natale, dar şi în paginile altor (asemenea) cărți.
Prin cartea lui Constantin Fota, ,,Amintiri despre locuri, neamuri şi… copilărie”, bine scrisă într-un stil original, ușor de citit, literatura română își îmbogățește tezaurul, cititorii, lecturând-o, își rememorează și retrăiesc copilăria, dobândesc o pace sufletească de care avem atâta nevoie în viață.
Profesorul Gheorghe Sinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here