O sută de ani de la desăvârșirea României Mari și de la prima luptă a românilor împotriva bolșevismului

674

Motto: „Fie ca aducerea aminte a acelor vremuri să deștepte în noi sentimentul datoriei” (Nicolae Bălcescu)

Se împlinesc în aceste zile 100 de ani de la desăvârșirea României Mari, proces încheiat și printr-o luptă eroică a armatei române împotriva pătrunderii bolșevismului în Europa, ocupând Budapesta, la 4 august 1919.
Subiectul pe care ni-l propunem la această magnifică cifră a fost mai puțin dezbătut de istoricii noștri (cu excepția revistei „Historia”) și de instituțiile media, evitându-se amplificarea unor disensiuni care mai persistă, din păcate, și în zilele noastre. Astfel că toată istoriografia românească privind desăvârșirea unității naționale s-a oprit brusc la divina zi de 1 Decembrie 1918, iar „Centenarul” de acum șapte luni s-a rezumat doar la un simulacru de trăire patriotică, cu sume imense din bugetul țării aruncate pe acțiuni propangandistice submediocre, dar interesate pecuniar.
Trebuie precizat din capul locului că Ardealul n-a fost dezrobit total la măreața dată menționată de îndată ce au continuat lupte grele, aproape pe tot parcursul anului următor, după cum urmează:
Ungaria și Moscova formau o alianță comunistă sub controlul lui V.I.Lenin și Bella Kun, iar forțele ungare de opoziție erau convinse că singura putere în măsură să lichideze bolșevismul din centrul Europei este România, conform intereselor acestei țări și stabilității în Europa.
Horthy nota și el că „inamicul nostru numărul unu este România, pentru că cele mai mari pretenții teritoriale sunt împotriva ei și este cea mai puternică dintre statele vecine încât trebuie rezolvată problema cu România prin recurgerea la arme”. Astfel, regimul comunist din Budapesta însemna prinderea României în cleștele societo-ungar. Încă din 23 martie 1919, șeful Statului Major al armatei noastre arată că „Ungaria are ceva de revendicat, vizând România mai mult ca orice”, iar la 23 aprilie, revoluționarii care controlau orașul Debrețin au fugit, iar oficialitățile acestuia au cooperat cu comandamentul român.
Peste două zile, rezistența maghiară a fost înfrântă, s-au predat divizii întregi ale unităților revoluționare de la Budapesta, iar, până la 30 aprilie, armata română a trecut de Tisa (chiar mai departe decât prevăzuse Tratatul din 1916), încurajată de armata franceză pentru regimul comunist, în timp ce Rakovski, din socialist român devenit comisar sovietic pentru Ucraina, amenința cu invadarea Basarabiei.
Bombardamentul maghiar din 20 iulie 1919, ora 3, armata română i-a ripostat azvârlindu-i peste Tisa de Regimentul 17 Infanterie cu „neîntrecuții mehedințeni” (nota MSM). Tot la acea dată, Armata Roșie ungară a atacat dincolo de Tisa, dar, în patru zile, românii i-au înfrânt definitiv pe unguri. În acele momente, regele Ferdinand și regina Maria au asistat la evenimente constatând că „militarii erau plini de elan, se bucurau că trec Tisa să-i alunge pe bolșevici, dorind să ajungă la Budapesta (nota Regina Maria). Chiar și ungurii au venit să-i mulțumească regelui că au fost salvați de bolșevici de către armata română.
Cu aprobarea Aliaților, armata română a intrat în Budapesta, la 3 august 1919, fără să întâmpine rezistență, iar a doua zi, pe 4 august 1919, trupele române ocupau Budapesta.
Astfel, prin Tratatul de la Trianon din martie 1920, România a primit Bucovina, jumătate din Banat (teritoriul promis în 1916), iar Puterile au recunoscut oficial anexarea Basarabiei, România devenind cea mai mare țară din Europa Sud-Est.
„Prin ocuparea Budapestei, la 4 august 1919, trupele române înscriu o operă vitejească pentru unitatea națională și nimicirea amenințărilor la civilizația Europei Centrale” (nota Ion C.Brătianu). Populația budapestană este satisfăcută că a fost salvată de teroarea bolșevică, primind totodată și hrană.
În cartea sa, „Dezrobirea Ardealului și ocuparea Budapestei”, generalul Magherescu, unul din comandanții eroi ai victoriei dobândite, scria: „Păstrez cea mai plăcută amintire a zilelor trăite la Budapesta, pășind pe malul stâng al Tisei cu cele mai bune intenții și numai provocați de atacurile armatei roșii”, iar Societatea Civilă întrunită notează că „nefastul regim comunist a fost răsturnat de baioneta viteazului ostaș român”.
Soldatul român a fost reclăditorul ordinii în inima Europei, admirat de întregul continent pentru că a sprijinit (ca și în alte vremuri) civilizația europeană, apărând-o de distrugerea invaziei bolșevice. Curentele de distrugere amenințau centrul Europei, aduse fiind de aristocrația maghiară, în timp ce românii erau străjeri ai civilizației și ordinei între Nistru și Tisa.
Regina Maria nota: „… chiar și ungurii au venit să-i mulțumească Regelui pentru că au fost salvați de bolșevici de către armata română”, iar șeful guvernului, Ion C. Brătianu, a afirmat atunci că „tratatul și dorobanțul au făcut România Mare”. (va urma)
Prof. Virgil Cercelaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here