O singură căsătorie la Poarta Sărutului de Sfântul Valentin!

1790

După mulți ani în care nimeni nu s-a mai căsătorit la Poarta Sărutului cu ocazia sărbătorii iubirii pe model occidental, ieri, a fost ziua în care un judecător al Tribunalului București și-a unit destinele cu aleasa inimii sale, o avocată de loc din Capitală. Mirele este născut și crescut la Târgu-Jiu, iar acum și el și iubita sa au profitat din plin pentru a avea o cununie așa cum și-au dorit. Chiar dacă a fost frig afară, vremea însorită și faptul că au putut să întemeieze o familie în plină pandemie le-au făcut ziua de neuitat.
Florin Vâlceanu și Nicoleta Vâlceanu s-au cunoscut în urmă cu aproximativ doi ani. Mirele a mărturisit că a văzut o poză a acesteia la o prietenă, după care au reușit să se întâlnească. Relația lor s-a consolidat în vremea pandemiei, mărturisesc cei doi, când s-au convins că pot forma un cuplu dacă au reușit să stea două luni închiși în casă, la finalul stării de urgență constatând că le este bine împreună. „Am văzut-o într-o poză a unei prietene de-a ei, mi-a plăcut și așa ne-am cunoscut. La un moment dat am venit și la Poarta Sărutului și acum ne-a plăcut foarte mult ideea de a ne oficia căsătoria aici. Eu sunt născut aici, crescut aici, Târgu-Jiu e orașul meu de origine, iar Parcul Central e locul meu preferat din oraș. Operele marelui sculptor m-au inspirat întotdeauna, iar aici am găsit mereu un loc de liniște. De doi ani suntem împreună, iar în cele două luni de stare de urgență dacă am văzut că am reușit să conviețuim în casă, a fost ultimul test, așa ne-am hotărât să ne căsătorim”, a spus mirele. La rândul său, mireasa a mărturisit că nu a contat frigul de afară atâta timp cât a pornit pe un drum nou în viață alături de persoana iubită, într-un loc deosebit. „Ne bucurăm că am avut drept martori operele marelui maestru Brâncuși și sper ca toată viața să ne fie ghidată de valori importante precum tăcerea, răbdarea și dragostea dusă la infinit. În ceea ce privește frigul, când dragostea e mare, iubirea ține de cald și asta e tot ceea ce contează”, a spus și mireasa. Alături de cei doi îndrăgostiți au fost prieteni de-ai acestora, nu doar din Târgu-Jiu, ci din Capitală, unii dintre ei veniți pentru prima dată la Poarta Sărutului și mai ales într-o astfel de zi. „Pentru noi a fost destul de surprinzător pentru că la ei totul a fost mai rapid. Noi am stat mai mult până ne-am decis să ne căsătorim. Important este însă că se iubesc. Nu a mai contat nici pandemia, nici nimic, iar pentru noi a fost frumos pentru că am ajuns pentru prima dată la Târgu-Jiu și mai ales cu ocazia Sfântului Valentin. Am venit cu o zi înainte în oraș, am vizitat parcul și, normal, ne-am sărutat și noi aici”, a spus un cuplu venit din Capitală. Ceremonia de căsătorie a fost oficiată de primarul Marcel Romanescu, edilul menționând că a avut puține evenimente de acest gen de oficiat în perioada pandemiei. „Numărul căsătoriilor nu a fost nici măcar la jumătate față de anii precedenți, dar sperăm ca măcar în 2021 să revenim la normalitate. Nemaiputând organiza astfel de evenimente la restaurantele din Târgu-Jiu cuplurile nu și-au mai oficiat nici căsătoriile în numărul obișnuit din anii anteriori”, a explicat edilul, care a menționat că, dacă de Dragobete va exista interes, va oficia căsătorii și pe 24 februarie.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.