O simplă formalitate? Vulturii se pregătesc din nou de sărbătoare

1292

Vulturii Fărcășești, campioana județeană a Gorjului în sezonul 2023-2024, se pregătește pentru promovarea în Liga 3. Trupa lui Costel Andriucă stă la adăpostul celor patru goluri diferență după turul barajului, de la Pristol. Atunci, gorjenii au învins Viitorul Severin în deplasare cu 5-1. Este foarte puțin probabil ca avantajul luat în prima manșă să fie anulat de mehedințeni, dar ,,principalul” gazdelor a declarat, încă de săptămâna trecută, că vrea să le ofere fanilor un succes și pe teren propriu. Aproape 200 de oameni i-au însoțit pe ,,vulturi” la malul Dunării. ,,Niciun meci nu seamănă cu altul, cum am zis și la Cupa României, deci nu ne culcăm pe o ureche. Noi trebuie să fim pregătiți, determinați, să fim atenți și la partida retur. Sperăm să câștigăm în fața propriilor suporterilor”, a spus Andriucă. Partida de pe Stadionul Comunal din Fărcășești are loc duminică, 23 iunie, de la ora 17.30. Echipa din Fărcășești este, în premieră, campioana județului Gorj și are șanse foarte mari să joace în eșalonul terț al fotbalului românesc de la prima încercare.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here