O mie de lei în plus la salariu pentru polițiștii locali

1264

O primă victorie în instanță pentru zeci de angajați ai Poliției Locale Târgu-Jiu. Ei ar putea primi circa o mie de lei în plus la leafă, dacă decizia instanței va rămâne definitivă. Este vorba despre norma de hrană de care nu au mai beneficiat de mai bine de doi ani.

Nu mai puțin de 64 de salariați ai Poliției Locale Târgu-Jiu au câștigat în instanță norma de hrană, pe perioada iulie 2017 – aprilie 2019, dată când a fost introdusă acțiunea în justiție. Este vorba despre membrii Sindicatului Polițiștilor Locali din județul Gorj. „Sunt jumătate dintre angajații Poliției Locale Târgu-Jiu. Acțiunea are cale de atac, rămâne să vedem cum se va soluționa la Curtea de Apel Craiova. Eu trag speranța că vom câștiga aceste drepturi. Ar însemna să-i revină unui polițist local în jur de o mie de lei pe lună”, a anunțat Marius Mirea, președintele Sindicatului Polițiștilor Locali din județul Gorj, la un post local de radio.
Plata acestor drepturi a fost suspendată din lipsă de fonduri. Peste o sută de mii de lei cheltuia municipalitatea, lunar, cu norma de hrană pentru cei 140 de angajați ai Poliței Locale Târgu-Jiu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here