SINOPSIS 1
CĂRTICICA MEA DE SEARĂ
În prima secţiune, povestitorul pleacă de la teza/tema că a avea doar mulţumirea ta şi a lui Dumnezeu când faci un bine reprezintă un deziderat al fiecărui om credincios.
Asta fiindcă în lume unul intră şi altul iese. Se succed aşa la infinit. Binele poate îmbrăca forma adevărului şi haina frumosului, căci în ultimă instanţă arta e stimulatoarea Ideii.
Istoria îşi întemeiază evoluţia pe Adevăr şi pe Conştiinţa morţii. Dar pare-se e de genul Imaginarului, care transcende Realul, pe Căile Vieţii, care pentru unii sunt autostrăzi iar pentru alţii rămân poteci.
Din nefericire istoria are o slujbaşă extrem de perversă: Ideologia, pe care o generează Politica. Însă azi pentru neamul românesc Politica e asemenea Şarpelui din anecdota mea: un şarpe veninos în formă de baston.
O altă învăţătură pe care, iubite cititor, o poţi dobândi din „cărticica mea de seară” este cum se abordează relaţia dintre Parte şi Întreg şi dintre Trebuinţă şi Folosinţă.
Orice conjunctură ce ţi se iveşte nu-i cazul s-o ratezi căci pe a doua s-ar putea să nu o mai ai. Iar comunitatea ţi s-ar putea întoarce împotrivă sau te va lua peste picior… Aspect care să le fie de lecţie şi anumitor parlamentari actuali. Altfel li se va întâmpla păţania lui Telenţă cu escarul. Până una alta, scurtele mele „legende” sunt oarecum şi parabole cu tâlcuri, ascunse, care e musai a fi arătate şi societăţii.
SINOPSIS 2
CASĂ NOUĂ PE FUNDAMENTE VECHI
În secţiunea a doua, autorul se bazează pe „redare”, ci nu pe ficţiune. Trecerea timpului şi petrecerea lui la un pahar de vorbă devin echivalente. Astfel am încercat să recuperez timpul care a trecut, pe care generic înţelepţii l-au numit „viaţă”.
„Realităţile” devoalate sunt pe alocuri şocante. Unora neconvenabile. Ei, şi? Sunt prea bătrân ca să-mi mai pese. Că uneori îngerul păzitor se lasă şi el păgubaş, uluit de proasta calitate a omului pe care-l are în pază. Pentru acesta, umorul e insuficient şi depăşit de situaţie: e vorba de crimă. Proverbul la fel, ca de pildă cel cu Omul şi Munca: „Munca l-a făcut pe om. Iar eu sunt… OM!” Să fie poate muzica, numai ea, capabilă să-l salveze din infern? Ori „dublul vegetal” ca, de pildă, salcia.
De printre crimele monstruoase pe care le-am transcris se desprinde şi aspectul că deseori ele coboară din Sacru, sunt deci sacrificiale. Iar sacrificiul e o consecinţă a moralei neclintite.
În lumea veche, oamenii erau uriaşi, nu nişte piticănii amărâte ca în prezent. Şi mai vârtoşi ca urşii de exemplu.
Cartea mea e asemenea unei case noi pe fundamente vechi. Cele ale Limbii Române, căci românii sunt cei mai vestiţi pe tot globul.
SINOPSIS 3
OCHIUL ŞI MODELUL
Secţiunea a treia nu ratează ocazia de a sonda şi extrage tâlcul altor întâmplări al căror conţinut fenomenologic îşi are propriul tipar etern (a se citi: stabil).
Dacă limbajul cotidian e ca o fântână, tâlcurile sunt ca nişte galbeni de aur îngropaţi lângă ea. Astfel simbolurile/ arhetipurile originare pot fi oricând recuperate. Limbajul plantelor îl premerge pe cel uman, dar şi îl influenţează pe cel poetic.
Daţi ca exemple de urmat, şi modelul Dimitrie Anghel, şi modelul Gilbert Durand par să poată coabita literar-imaginar.
Sub ochiul lui Dumnezeu, timpurile verbului se conjugă în plină lumină şi ajută în continuare la facerea lumii.
SINOPSIS 4
PLOPUL ŞI RĂCHITA
În secţiunea a patra parcă aş dori să nu apelez la tactica vulpii.
Şi nici la a săpa gropi pentru proşti. Căci proştii – proşti, dar mulţi şi m-aş speti săpând la ele.
În privinţa promisiunii guvernanţilor nici când o face plopul mere şi răchita micşunele, ei nu s-ar îndura să-şi întoarcă faţa către popor. Atunci… şi nici atunci.
Politica lor e ca o tenie care ne afectează intestinele subţiri. Dar nici pe ei, chiar dacă scapă de pedeapsa profană, n-o să-i ierte cea sacră (cea a Divinităţii Atotputernice).
SINOPSIS 5
CULTURA AUTENTICĂ, LIBERĂ
În cea de-a cincia secţiune istoria şi povestea se completează reciproc. Apare şi „eternul conflict” dintre români şi unguri, dar şi ura autorităţilor comuniste pentru cultura autentică, liberă…
Evocarea lui Vlad Ţepeş pare să fie soluţia cea mai eficientă de stârpire a hoţilor în România lui Toni Greblă. Şi de greblare a societăţii actuale de şmecheri.
În ideologia ortodoxă a credinciosului român păgânismul şi creştinismul coabitează, cei doi stăpâni ai Omenirii fiind deopotrivă şi Dumnezeu, şi Diavolul.
Aceste mi-au fost îndrumările pe care le-am crezut necesare. Mai departe descurcă-se fiecare la mesaj prin propria-i interpretare.
