O companie anunță 100 de angajări la Târgu Jiu!

12450

Un operator de call-center a anunțat, la sfârșitul lunii septembrie, că până la sfârșitul anului va recruta 100 de noi angajați.

Este vorba despre CGS România, iar recrutarea a 100 de noi angajați se va face pentru centrul de contact din Târgu Jiu, până în decembrie 2023, potrivit unui comunicat de presă al companiei. „La momentul actual, în hub-ul din Târgu Jiu activează 300 de angajați. Dintre aceștia, doar o mică parte lucrează în sistem remote, majoritatea optând pentru activitatea de la birou datorită mediului de lucru și a oportunităților oferite de acesta. 95% dintre membrii echipei de conducere pentru această filială provin din comunitatea locală”, a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România. Compania transmite că pozițiile disponibile se adresează atât celor care preferă să lucreze de la birou, cât și celor interesați de modalități de lucru la distanță. „Noii colegi se vor implica în proiecte similare cu cele desfășurate în celelalte centre CGS România, precum servicii de suport pentru clienți, asistență tehnică, vânzări, colectare sau activități de backoffice. În plus, este important de menționat că centrul din Târgu Jiu oferă servicii în limba română pentru câțiva dintre cei mai importanți clienți locali”, transmite compania.
M.C.H.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here