Numirile de directori creează vâlvă! Un nou scandal mocneşte la Liceul Bîlteni după delegarea unui director adjunct

1460

După ce în primăvara acestui an, Carmen Raicu, fosta directoare a Liceului Tehnologic Bîlteni, a fost destituită din funcţie de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj pe motiv că ar fi ascuns nişte ore de limba engleză, acum o nouă numire a creat nemulţumiri în rândul personalului administrativ şi a cadrelor didactice ale unităţii de învăţământ. Simona Lăzăroiu, profesoară de biologie, a primit delegaţie să fie director adjunct începând cu data de 1 septembrie, deşi aceasta nu întruneşte condiţiile prevăzute de legile în vigoare pentru a ocupa un astfel de post.

Vâlvă printre profesorii şi ceilalţi salariaţi ai Liceului Tehnologic Bîlteni! O numire pe funcţia de director adjunct a unei profesoare de biologie, deşi aceasta nu întruneşte condiţiile minime pentru ocuparea postului, precum şi înlăturarea celui care mulţi ani a ocupat postul de director adjunct, au stârnit furie în interiorul unităţii de învăţământ. Simona Lăzăroiu, cadru didactic de biologie, a primit delegaţie în anul 2014 pentru a ocupa postul de director adjunct, deşi la unitatea şcolară de la Bîlteni niciodată nu au fost prevăzute două posturi de adjuncţi, astfel că în anii şcolari 2014-2015 şi 2015-2016, directori adjuncţi au fost Lăzăroiu şi Constantin Mărgulescu, titularul şcolii şi cel care timp de mai mulţi ani a cârmuit unitatea din această funcţie. Revolta printre personalul Liceului Bîlteni s-a stârnit încă de atunci, deoarece datorită numărului în scădere a efectivelor de elevi, nu era nevoie de un al doilea director adjunct, iar pentru această numire nu s-au luat aprobări şi de la comunitatea locală, respectiv Consiliul de Administraţie al şcolii şi Primăria şi Consiliul Local Bîlteni.

Mărgulescu nedorit?!
Dacă în ultimii doi ani, cele două posturi au fost ocupate de cei numiţi mai sus, iată că în noul an şcolar, numirea s-a rezumat la o singură persoană şi anume Simona Lăzăroiu, care a fost detaşată în interesul învăţământului de către IŞJ Gorj pe postul de director adjunct la Bîlteni începând cu data de 1 septembrie 2016. Conform unor surse, acest cadru didactic este titular al unei unităţi de învăţământ din municipiul Târgu-Jiu, nu are ore la Liceul Tehnologic Bîlteni, primind doar detaşarea pe unicul post de director adjunct. Nemulţumirile colegilor săi se rezumă la faptul că Simona Lăzăroiu nu întruneşte condiţiile legale pentru a ocupa funcţia de director adjunct, ea având doar gradul “definitivat”, iar pentru acest post este necesar minim gradul II. Metodologia de ocupare a posturilor de directori în învăţământ prevede că una dintre cele mai importante condiţii de ocupare a funcției de către cadrele didactice este: “sunt titulare în învăţământul preuniversitar, au cel puţin gradul didactic II şi o vechime la catedră de cel puţin 5 ani”.
Cel care întrunea aceste condiţii şi chiar a depus cerere de detaşare pe acest post la IŞJ Gorj pentru a-şi continua activitatea de director adjunct la Liceul Tehnologic Bîlteni, este Constantin Mărgulescu, însă acesta nu a primit delegaţie din partea şefilor IŞJ. Mărgulescu este titularul pe catedra de geografie la Liceul Tehnologic Bîlteni, are gradul I şi intră pe tranşa de vechime 35-40 de ani, astfel că era persoana cea mai potrivită să ocupe postul de adjunct şi în anul şcolar 2016-2017.

Se cere Corpul de Control de la Ministerul Educaţiei
Salariaţii Liceului Tehnologic Bîlteni sunt revoltaţi de continuarea în numirea pe postul de conducere al Simonei Lăzăroiu, mai ales că pe grila de salarizare, deşi nu are nici cel puţin gradul II, aceasta va primi ocupând funcţia de director adjunct o leafă de nivel maxim, adică de gradul I, ajungând astfel la un salariu aproape dublu faţă de cel meritat. Conform aceloraşi surse, mai mulţi profesori şi angajaţi pe parte administrativă din cadrul unităţii şcolare de la Bîlteni vor face un memoriu la Ministerul Educaţiei solicitând prezenţa Corpului de Control la Bîlteni pentru a se cerceta numirea pe post a Simonei Lăzăroiu.
Un memoriu asemănător a fost făcut de câteva profesoare ale aceleiaşi unităţi de învăţământ tot în cursul acestui an după destituirea directoarei Carmen Raicu, care a fost acuzată de şefii IŞJ Gorj că ar fi ascuns ore de engleză. Colegii de breaslă ai acesteia susţin că Raicu a fost înlăturată pe motiv că nu a scos o catedră de engleză pentru Mihaela Dobrogeanu, cadru didactic care deja lucra la Liceul Bîlteni pe jumătate de post ca suplinitoare. În primăvara acestui an, destituirea lui Carmen Raicu s-a făcut, deşi profesoarele titulare de limba română de la Bîlteni au cerut completare pe engleză, prin IŞJ Gorj, conform Metodologiei de mişcare a personalului didactic prin completarea catedrei cu ore de limba engleză având dublă specializare pe diplomă.

Işfan nu exclude şi o a doua numire
Referitor la subiectul privind recentele numiri pe posturi de conducere de la Liceul Tehnologic Bîlteni, acolo unde director plin a fost numit Constantin Deaconescu, profesor de chimie, care a mai ocupat funcţia de director şi în trecut, şi Simona Lăzăroiu, detaşată ca director adjunct, şeful IŞJ Gorj spune că s-a numit doar un singur director adjunct datorită numărului de clase aflat în continuă scădere. “Da, au fost doi directori adjuncţi în ultimii doi ani. Acum am numit unul singur, dar să vedem în funcţie de numărul de clase care se formează. Nu cunosc condiţiile întrunite de Simona Lăzăroiu, mai bine ştiu colegii de la Personal, dar nu exclud şi numirea pe al doilea post de adjunct. Celălalt adjunct, Constantin Mărgulescu, a depus cerere, m-am rugat de el să continue, însă a invocat motive de sănătate. Să vedem, deoarece s-a schimbat regulamentul, grila de salarizare; când se vor face clasele la Seral, şi dacă acestea vor fi depăşite, vom vedea dacă trebuie numit şi un al doilea director”, a declarat Ion Işfan, inspectorul şcolar general.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

  1. Numai directoare vrea, altceva nu vrea doamna. Vai ce sa ne facem cu doamnele din sistem ca vor doar functii, de ce nu creati domnilor functii mai multe sa nu mai fie coada mare…ca devin irascibile si cine stie de ce mai sunt in stare daca nu se vad direftoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.