Novac: „Fac scrisoare deschisă către Cârciumaru”

326

andrei novac (2)Poetul Andrei Novac, unul dintre candidaţii la concursul pentru ocuparea funcţiei de director al Direcţiei de Cultură „Constantin Brâncuşi”, vrea să îi trimită primarului municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, o scrisoare deschisă cu privire la modul în care s-a desfăşurat înscrierea la concurs.

În cazul în care Cârciumaru nu va lua măsuri, Novac este hotărât să meargă chiar până la ministrul Culturii.

Organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director al Direcţiei pentru Cultură „Constantin Brâncuşi” din cadrul Primăriei Târgu-Jiu a ridicat, încă din prima zi, semne de întrebare. Deşi pe anunţ scria negru pe alb că înscrierea se face până la o anumită oră, într-un anumit birou, termenul a fost prelungit cu patru ore iar câteva dosare au apărut ca prin minune fiind, potrivit purtătoarei de cuvânt a primăriei, depuse în alt birou decât cel anunţat oficial. Aceste „ciudăţenii” dar şi altele l-au făcut pe Andrei Novac să ia atitudine. „Datorită suspiciunilor care planează asupra concursului voi face o scrisoare deschisă către primarul Florin Cârciumaru prin care îi voi cere să ia atitudine. Un alt motiv îl reprezintă declaraţiile contradictorii ale purtătoarei de cuvânt cu privire la ora la care am depus eu dosarul. Eu l-am depus în timp util şi eram singurul. De unde au apărut celelalte patru? Când au fost depuse?”, se întreabă Novac. Acesta vrea să afle, însă, răspunsul, chiar de la edil.

Va cere dreptatea şi la Minister

Scriitorul spune că în cazul în care Cârciumaru nu va lua atitudine, el va realiza o scrisoare deschisă chiar şi către ministrul culturii, pentru anularea acestui concurs. „Eu nu vreau să fiu părtaş la un concurs organizat aşa. Eu, prin scrisoarea adresată, îi solicit primarului să ia atitudine. Auzisem că jocurile ar fi fost deja făcute dar am depus lucrarea la cererea unor importanţi oameni de cultură din ţară”, a mai spus Novac. Acesta a mai declarat că una dintre neregulile flagrante a fost realizată chiar atunci când el şi-a depus dosarul. Deşi datele şi documentele concurentului trebuiau să fie puse separat într-un plic sigilat alături de proiectul de management, astfel încât identitatea candidatului să poată fi aflată ulterior, acest lucru nu a fost făcut şi în cazul său. „Am mers la biroul de resurse, unde scria în anunţ, şi am depus dosarul cu proiectul de management şi cu actele, dar doamna de acolo le-a pus pe toate într-un singur plic. Când i-am atras atenţia că nu este normal mi-a spus că merge şi aşa, că nu este nicio problemă”, a mai spus Novac.

Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.