Noutăți privind transmiterea Revisal

1247

Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj informează faptul că, începând cu data de 20 mai 2019, transmiterea registrului de evidenţă a salariaţilor în format electronic va putea fi efectuată numai pentru fişierele de tip .rvs generate sau validate prin versiunea 6.0.6. a aplicaţiei Revisal.
Angajatorii care, în prezent, utilizează versiunea 5.0.8. a aplicaţiei, în mod obligatoriu, îşi vor instala mai întâi versiunea 6.0.5., după care vor putea instala versiunea 6.0.6. Pentru actualizarea aplicaţiei Revisal este recomandat să fie urmate instrucţiunile cuprinse în Ghidul de instalare şi utilizare a noii versiuni.
Pentru securitatea datelor, este indicat ca înainte de orice operaţiune legată de instalarea unei noi versiuni a aplicaţiei Revisal, să se efectueze o copie de siguranţă a bazei de date, accesând butonul ,,Salvare bază de date” din meniul ,,Instrumente”.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here