Noutăți privind organizarea orelor remediale

1080

Ministerul Educaţiei a emis ordinul de completare a normelor metodologice de aplicare a programului naţional pilot de tip „Şcoala după şcoală”, pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv. Ordinul prevede:
– Flexibilizarea programului pentru activităţile remediale prin faptul că şcolile vor avea posibilitatea să organizeze programul fără o aprobare a inspectoratului şcolar;
– Sprijinul elevilor pentru a urma programul remedial în şcoala în care sunt înmatriculaţi, fiind considerate, din oficiu, unităţi organizatoare, toate unităţile de învăţământ în care se poate organiza cel puţin o grupă de elevi;
– Cuprinderea în program, necondiţionată de termene, a elevilor, într-un mod continuu şi adaptat nevoilor acestora. Părinţii sau reprezentanţii legali ai elevilor pot depune solicitările de cuprindere a acestor elevi în program, în mod continuu, până la data de 25 ale fiecărei luni;
– Programul orar al activităţilor remediale se va stabili la nivelul unităţii de învăţământ, de către cadrul didactic, cu consultarea elevilor şi a părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora;
– Activităţile de învăţare remedială desfăşurate în cadrul programului naţional pilot de tip „Şcoală după şcoală”, prestate de cadrele didactice, sunt remunerate cu suma de 100 lei/ oră – tarif brut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here