Noul Mall din Târgu-Jiu dărâmă vila judecătoarei Diaconu

570

Vila judecătoarei Mirela Diaconu, de la Tribunalul Gorj, şi a soţului acesteia Gigi Diaconu, deţinătorul firmei care administrează restaurantul Bon Mariage din Târgu-Jiu, dispare de pe harta municipiului. Cel puţin acest lucru a fost aprobat de către consilierii municipali, care odată cu acceptarea Planului Urbanistic Zonal(PUZ) legat de construcţia mall-ului din Târgu-Jiu, acceptă şi dărâmarea casei în cauză, cumpărată deja de investitorii sud-africani de la proprietarii de drept. În noul PUZ, vila de acum a familiei Diaconu, este înlocuită de o parcare cu 115 locuri, destinată mall-ului, de spaţiile verzi aferente şi de zona aferentă circulaţiei rutiere. În schimbul terenului de 1.000 de mp deţinut şi a casei construită aici, soţii Diaconu ar fi încasat câteva miliarde bune de lei vechi, cu o parte din bani cei doi cumpărându-şi o altă vilă la Ursaţi.

Gigi şi Mirela Diaconu, el afacerist şi ea magistrat, şi-au achiziţionat pe strada Termocentralei, în anul 1998, un teren în suprafaţă de 1.000 de mp. Zona nu era una care să te facă la momentul respectiv să te gândeşti că ea este atractivă pentru mari investitori. Şi totuşi..
Pe suprafaţa de teren intravilan achiziţionată, abia în 2006 cei doi reuşesc să ridice şi casa dorită, o vilă care se construieşte pe o suprafaţă de 216 mp. Pentru investiţia în cauză, familia Diaconu contractează un împrumut în valoare de 2 miliarde şi jumătate de lei vechi de la CEC Bank, bani care trebuie rambursaţi până în 2021. Un alt împrumut este contractat şi în 2008, de data aceasta fiind vorba de 610 milioane de lei vechi, bani care trebuie rambursaţi la aceeaşi bancă până în 2020.

Norocul vine din Africa
În 2013 însă, familia Diaconu a scăpat de aceste datorii, asta nu pentru că afacerea derulată de capul familiei, prin SC Altas SRL, a înflorit ci pentru că fondul de investiţii sud-african a ales terenul pe care să construiască mall-ul din Târgu-Jiu, tocmai în apropierea casei deţinută de cei doi. Mai mult, planul de construcţie al mall-ului includea, şi terenul de 1.000 de mp pe care a fost ridicată casa familiei Diaconu, în proiectul investiţiei. Iar de aici nu a mai fost decât un pas, rezolvat de sud-africani prin negociere directă cu proprietarii.
Aceştia acceptă astfel să vândă, lucru demonstrat şi de noul PUZ al municipiului legat de investiţia sud-africană, casa şi terenul familiei Diaconu dispărând de pe hartă.
În schimbul proprietăţii, pe care sud-africanii o vor dărâma, urmând să o înlocuiască cu nişte parcări, investitorii ar fi plătit proprietarilor câteva miliarde bune de lei vechi. Unii spun că în jur de 14 miliarde de lei vechi ar fi intrat astfel în buzunarul familiei Diaconu, care a avut norocul să aibă o proprietate într-o zonă de maxim interes pentru fondul sud-african de investiţii.
Nu sunt însă singurii norocoşi, ca Diaconu mai sunt câţiva târgujieni care au făcut afaceri imobiliare, mai mici însă, cu investitorii care construiesc mall-ul din municipiu, asta deoarece terenurile lor nu aveau pe ele construcţii.

Vilă la Ursaţi, în locul celei din Târgu-Jiu
Deşi bănuim că, cu o parte din bani, soţii Diaconu şi-au achitat datoriile la bănci, în Ursaţi se vorbeşte cum că familia în cauză ar fi achiziţionat, nu demult, aici, o vilă cu terenul aferent.
Dacă este aşa atunci soţii Diaconu şi-au cumpărat cu o parte din bani o altă proprietate, mult mai frumoasă, la Ursaţi, cartier aparţinând municipiului Târgu-Jiu, zonă înfloritoare la capitolul vile de lux. Şi nici că ar fi de condamnat, având norocul să deţină o proprietate într-o zonă de maxim interes pentru afacerişti veniţi de pe celălalt continent.

Sud-africanii au făcut bogaţi peste noapte mai mulţi târgujieni
De altfel, de mai multe luni, zvonurile legate de afacerile făcute de deţinătorii de terenuri cu investitorii sud-africani au fost numeroase, numele unor persoane publice fiind vehiculate în afacerea imobiliară de pe malul Jiului. Acestea nu s-au confirmat însă, poate şi pentru că afaceriştii sud-africani au preferat să cumpere parcelă cu parcelă, în linişte, terenul din zona Termocentralei, mall-ul urmând să se întindă pe o suprafaţă de teren mai mare de trei ori decât cea ocupată acum de Kaufland.
Potrivit PUZ-ului, în vecinătatea noului centru comercial se va afla şi actualul Restaurant Rebeca şi alte cinci vile, în timp ce în faţa mall-ului se va face un nou sens giratoriu.
Mall-ul va avea o parcare la demisol de 572 de locuri dar şi alte două parcări de-o parte şi de alta a intrării principale. Cea din stânga va avea 104 locuri de parcare iar cea din dreapta, unde se află casa ce a aparţinut soţilor Diaconu, alte 115 locuri.
Investitorii Mall-ului, ce va fi realizat pe o suprafaţă de 62.000 de mp, au achitat Primăriei Târgu-Jiu 27 de miliarde de lei vechi.
Anamaria Stoica

Pentru a vedea mai multe fotografii şi documente daţi clic pe poză

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here