Note între 1.10 și 10 la Titularizare, în Gorj

855

Ministerul Educației și Cercetării a afișat, ieri, primele rezultate obținute de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Cea mai mică notă înregistrată în județul nostru este 1.10, iar cea mai mare 10. Candidații nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații până astăzi, la ora 12.00.

Aproximativ 200 dintre candidații din Gorj care au susținut pe 29 iulie proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar au reușit să obțină cel puțin nota 7, necesară pentru titularizare. Alți aproape 100 de candidați au obținut note între 5 și 6.99. ,,La nivelul județului Gorj s-au înregistrat, înainte de contestații, 90 de note între 5 și 6.99, 200 de note între 7 și 9.99 și șase note de 10”, a precizat insp. școlar Dana Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Cele șase note de 10 s-au înregistrat la disciplinele Arte vizuale (Educație plastică/Educație vizuală) – 1, Religie ortodoxă – 2 și Limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii – 3. Cei șase candidați care au obținut nota maximă sunt: Elena Ceaușeșcu, Ionuț Daniel Ciungu, Mihai Ionuț Coană, Bianca Claudia Munteanu, Andreea Sorina Popescu și Alexandra Manuela Stoichin. La polul opus se situează 57 de candidați, care au obținut note între 1.01 și 4.99 la proba scrisă. Cele mai mici note înregistrate la nivelul județului nostru sunt 1.10 (Educație fizică și sport), 1.30 (Educație fizică și sport), 1.50 (Limba și literatura engleză) și 1.80 (Educație muzicală). În Gorj, la proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 439 de candidaţi. 84 candidaţi s-au retras din motive personale, 63 au absentat, iar un candidat a fost eliminat din examen.

58,66% – rata de promovare la nivel național
Conform Ministerului Educației și Cercetării, la nivel național, rata notelor peste 7 obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 58,66%, superioară rezultatelor consemnate în ultimii trei ani: 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017. 239 de candidați au obținut nota 10, iar 14.269 de candidați au obținut note între 7 și 9,99. La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 27.002 candidați din totalul de 30.113 de candidați înscriși. În centrele de evaluare au fost notate 24.732 de lucrări, întrucât: 2.145 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 32 de candidați au fost eliminați, iar lucrările a 93 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2020-2021. Din promoția curentă, 58,38% dintre candidați au obținut note peste 7 – (46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017). În trei județe s-a înregistrat o rată de promovare (promoția curentă și promoțiile precedente) de peste 64%, astfel: Cluj – 69,66%, Dolj – 65,57%, Brașov – 64,16%. În Capitală, procentul de promovare înregistrat este de 64,43%.

Contestațiile se pot depune până astăzi, la ora 12.00
Candidații nemulțumiți de notele obținute au avut posibilitatea de a depune contestații, ieri, până la ora 21.00. Ei mai pot face asta și astăzi, până la ora 12.00. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul IȘJ Gorj, contestația la proba scrisă se depune personal de către candidat sau prin împuternicit, acesta din urmă prezentând procură notarială în original. Contestațiile pot fi transmise și prin poșta electronică, la adresa titularizare 2020@isjgorj.ro, tot până la ora 12.00, situație în care candidatul trebuie să anexeze la contestația transmisă și copie după cartea/buletinul/adeverința de identitate. Numărul de înregistrare se comunică candidatului prin poștă electronică și prin afișare pe site-ul inspectoratului școlar. Pentru contestaţie se foloseşte modelul existent la secretariatul IȘJ Gorj sau pe site-ul inspectoratului.

Rezultatele finale, afișate pe 11 august
Conform calendarului stabilit de MEC, rezultatele finale ale probei scrise din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar se vor afișa în cursul zilei de 11 august, atât la sediul inspectoratului școlar, cât și pe site-ul titularizare.edu.ro. Reamintim că, pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratul școlar în intervalul 12 – 14 august. La nivelul județului Gorj, anul acesta au fost scoase la concurs doar 11 posturi titularizabile, dintre care cinci la Liceul de Arte ,,Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu (Arhitectură – 1, Corepetiție – 2, Muzică de cameră – 1, Muzică instrumentală – 1), două la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj (profesor în centre și cabinete de asistență psihopedagogică – 2), două la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-Jiu (activități de pre-profesionalizare – 1, profesor-educator – 1), unul la Școala Gimnazială ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu (învățător) și unul la Clubul Școlar Sportiv Târgu-Jiu (Educație fizică și sport: pregătire sportivă de specialitate). În Gorj, au mai fost scoase la concurs 60 de posturi pe perioadă determinată și 168 de posturi incomplete.
ROXANA LUPU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here