„Noi, teleștenii!”, expoziție de fotografie semnată de cunoscutul fotograf gorjean Ion Catană

623

În cadrul Festivalului Internațional al Artelor Vizuale GORJFEST, joi, 3 octombrie 2024, de la ora 16.00, la sala „Florin Isuf” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj a avut loc vernisarea expoziției de fotografie „Noi, teleștenii!”, semnată de cunoscutul fotograf gorjean Ion Catană.

Printre cei prezenți la acest eveniment, s-a aflat și o mică delegație a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj „Tudor Vladimirescu”, alcătuită din: col. (rtr.) dr. ing. Walter Loga, profesor dr. Ion Mocioi, col. (rtr.) Gigi Bușe și lt. col. (rtr.) Ovidiu-Gabriel Ghindă.
Printre fotografii profesioniști i-am remarcat pe Teodor Dădălău și Cristi Nicolae Caval, ultimul imortalizând în imagini fotografice desfășurarea evenimentului, iar eu în imagini video.
Domnul Pompiliu Ciolacu, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj a mulțumit domnului Ion Catană, pe care-l cunoaște de 20-30 de ani, că a ales acest loc pentru realizarea acestei expoziții fotografice cu chipuri de bătrâni din comuna Telești, județul Gorj, printre care și unul de copil, cel al nepoatei sale. Despre detalii ale expoziției și ale activității artistice ale domnului Catană, l-a invitat să vorbească pe domnul profesor dr. Ion Mocioi, care azi își sărbătorește și ziua de naștere, fiind născut în anul 1940 în satul Găleșoaia, comuna Pinoasa, județul Gorj. De remarcat este faptul că amândoi au soțiile din Telești unde și-au petrecut mult timp din viața lor.
Pentru început, domnul Ion Mocioi a ținut să amintească faptul că satul Telești este foarte vechi, iar numele său vine de la numele „Telea”, precizând că așa se numeau localitățile din trei platforme de geți care se păstrează în trei suprafețe mari de morminte getice studiate de specialiști încă din prima jumătate a secolului trecut.
Ion Catană a fost profesor de istorie și muzeograf la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, iar vocația pentru fotografie o are din tinerețe. „Această expoziție este despre țărani, o categorie socială în prag de dispariție, mai ales cei de pe văile râurilor din Gorj. Chipul țăranului român, cum bine l-a imortalizat domnul Catană în fotografiile expuse aici, e sfânt și trăsăturile lui sunt bine surprinse de fotograf. Prin aceste imagini, Ion Catană ne invită să descoperim frumusețea autentică a comunității din Telești, surprinsă în cadre pline de emoție și tradiție. Fiecare fotografie este o fereastră deschisă către viața de zi cu zi a oamenilor și locurilor din această zonă minunată”, a precizat renumitul omul de cultură Ion Mocioi, care a propus ca aceste chipuri de țărani teleșteni ar fi bine să fie expuse permanent într-o sală de muzeu unde să poată fi văzute de cât mai multă lume.
A urmat apoi o frumoasă recitare, de către Pompiliu Ciolacu, a poeziei „Țăran român” a lui Adrian Păunescu și discuții despre tematica expoziției și a altora viitoare. După câteva fotografii în interior, surprinse cu profesionalism de Cristi Nicolae Caval, am mers afară și am făcut și o fotografie de grup. Pentru aceste frumoase „amintiri” în care se vede profesionalismul și experiența în arta fotografică, îi mulțumim și îl felicităm pe autor.
Ion Catană s-a născut la 1 februarie 1956 la Stănești, județul Gorj și locuiește în Târgu Jiu. Pasiunea pentru fotografie o are dintotdeauna, mai bine zis de peste 60 de ani. Primul său aparat de fotografiat a fost un Certina (RDG) 6X6 mm pe film lat, cum erau atunci. Încă de la început, imaginile preferate pentru Ion Catană au fost portretele și peisajele. A fost profesor la Școala Populară de Artă, secția „Artă Fotografică”, până în 1989, iar din 1985 este membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România și se poate lăuda cu zeci de participări la Saloanele Naționale și Internaționale.
Ca muzeograf la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” a fondat Fotoclubul „Clio”. Expoziții personale de fotografie a avut și în anii 1986 și 1989, iar acum modul de expunere este pe Facebook, unde are mii de fotografii cu portrete și peisaje, alb-negru și color.
Adresăm și pe această cale, felicitări alese domnului Ion Catană pentru talentul și măiestria în arta fotografică și realizarea acestei expoziții minunate!
Col. (rtr.) Gigi Bușe, Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.