Procesul medicilor gorjeni trimiși în judecată în dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru fapte de corupție a continuat ieri la Tribunalul Gorj prin audierea unuia dintre inculpați și a doi martori care au obținut în trecut fișe medicale de la medicii puși acum sub acuzare. Rodica Lehner i-a spus judecătorului Gheorghe Constantinescu încă odată că este nevinovată, ea încercând să îl convingă pe magistrat de faptul că a procedat corect și legal atunci când a eliberat fișele medicale, procurorii susținând, pe de altă parte, că fișele respective se dădeau contra unor sume de bani, pentru care nu se tăia bon fiscal și nici solicitanții nu erau examinați decât cel mult sumar. Medicul a izbucnit chiar în lacrimi pentru a-și susține cauza, menționând că nu a greșit și nu a luat niciodată vreun ban nemuncit.
Martorii audiați ieri au fost doi tineri care în 2013 au susținut examen pentru permisul de conducere, la școala de șoferi având nevoie de fișe medicale. Ambii și-au amintit destul de greu și destul de vag împrejurările în care au mers la cabinetele medicale, unul dintre ei menționând că a luat fișa chiar de la Lehner, el spunând că a fost pus să citească niște cifre, după care a plătit o sumă de bani, și-a luat fișa, iar apoi, după examene, a devenit șofer. El a spus că a plătit 80 de lei pentru fișa medicală, deși procurorului de caz îi precizase la audieri că a achitat suma de 95 de lei și nici nu i s-a dat bon fiscal, pe astfel de declarații fiind construită o mare parte a acuzării din dosar. Astfel de martori au mai fost audiați în dosar și vor mai fi audiați probabil până la vară, numărul lor fiind destul de ridicat, motiv pentru care judecătorul de caz nici nu acceptă vreo amânare de termen, orice amânare putând duce la prelungirea judecății inclusiv pe parcursul anului viitor.
Gelu Ionescu