Neregulile din transportul rutier, la control

399
La începutul week-end-ului, poliţiştii rutieri şi cei de investigarea fraudelor, împreună cu Garda Financiară Gorj şi A.R.R. Gorj au continuat acţiunile pentru respectarea normelor generale de comerţ şi combaterea evaziunii fiscale din domeniul transportului rutier de mărfuri şi persoane, comerţului cu produse alimentare şi industriale.

În cadrul acţiunilor derulate pe traseul Târgu Jiu – Motru şi a comunelor limitrofe, poliţiştii au verificat doi agenţi economici, 22 de mijloace de transport. Aceştia au aplicat un număr de opt contravenţii, valoarea acestora ridicându-se la suma de 7.100 de lei.

Totodată, poliţiştii rutieri au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere cu victime, precum şi pentru impunerea unui climat de siguranţă rutieră în rândul participanţilor la trafic. Ca urmare a abaterilor constatate la Codul Rutier, au fost aplicate peste 210 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 42.000 lei. De asemenea, şase permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi retrase opt certificate de înmatriculare. Au fost sancţionaţi 81 conducători auto pentru că nu purtau centura de siguranţă, 11 care conduceau autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice, 19 pentru neprezentarea documentelor de identitate, 20 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 5 pietoni pentru traversare neregulamentară, 15 conducători auto pentru oprire neregulamentară, 6 conducători de taxi, diferenţa fiind aplicată pentru alte abateri la normele rutiere.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.