Neînțelegeri pe bani europeni la o școală din Târgu Jiu

660

Derularea unui proiect cu fonduri europene la o școală din municipiu s-a făcut fără probleme până când dascălii au ajuns la partea de final, când trebuiau remunerați pentru modul în care s-au implicat în activitățile pe care le presupunea proiectul de tip Comenius. Proiectul s-a desfășurat pe parcursul anilor 2013 – 2015 la Școala Generală “Ecaterina Teodoroiu”, fosta directoare a instituției fiind acum în conflict cu actuala directoare, în jurul celor două existând și susținători. Viorica Spahiu a sesizat inclusiv Inspectoratul Școlar Gorj, dar și Agenția Națională a Proiectelor Comunitare, după ce a constatat că, la începutul anului nu și-ar fi primit banii care i se cuveneau din diurne și alte drepturi pe care le avea în urma implicării în acel proiect. E vorba de peste 3300 de lei, într-o situație similară fiind și Rodica Fețanu, suma pe care aceasta ar fi trebuit să o primească fiind de peste 600 de lei. Un alt cadru al școlii ar avea de primit peste 1000 de lei, iar școala, ca beneficiar al proiectului, circa 1200 de lei.
Spahiu și Fețanu sunt cele mai supărate, ajungând inclusiv la certuri cu actuala conducere a școlii, după ce au aflat că banii ar urma să le fie returnați, dar în rate egale până la sfârșitul anului. Actuala directoare Livia Zamfir ar avea de restituit peste 3000 de lei, iar coordonatoarea proiectului, Ramona Petrică, peste 1700 de lei, alte două cadre având și ele obligația de a înapoia 720 de lei fiecare. Decizia a fost luată de agenția de la București care a coordonat derularea proiectului, banii urmând să fie virați direct către profesoarele care nu au primit sumele ce li se cuveneau la începutul anului. Directoarea Livia Zamfir spune însă că nici vorbă ca predecesoarea sa în funcție sau oricare altă persoană care are de recuperat bani acum să fi fost păcălită sau să i se fi luat din bani.
“Nici vorbă de așa ceva pentru că lucrurile stau cu totul altfel. Toate cheltuielile au fost aprobate de Agenția Națională de la București. Noi aveam partea noastră de cofinanțare de 20%, urmând să ne recuperăm banii ulterior. Au fost situații în care am pus bani din buzunarul nostru, iar după ce s-a finalizat proiectul ne-am recuperat sumele. După asta Agenția a venit și a decis că unele dintre cheltuieli nu erau eligibile și, ca urmare, ne-au obligat să returnăm o parte din sumă, dar nici vorbă că le-am fi luat noi banii celor două doamne care au reclamat. Dumnealor doar cu așa s-au ocupat, una a plecat la pensie și cealaltă părăsește unitatea noastră și au întreținut o atmosferă pe care nici un alt coleg din școală nu o agreează. Voi apela la instanțe pentru a ne apăra reputația și onoarea pentru că noi am muncit în această școală și nu o să ne lăsăm târâte în scandaluri de niște persoane care nici măcar nu au vrut să își ridice banii atunci când s-a făcut împărțirea lor. Doamna Spahiu a refuzat să ia 1000 de lei și acei bani s-au împărțit între restul persoanelor implicate în derularea proiectului, conform procedurilor”, a explicat Zamfir, în medierea scandalului implicându-se și Inspectoratul Școlar, care speră să aplaneze conflictul și să nu se ajungă totuși la procese de calomnie între dascăli.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.