Negocierile cu Ţucudean, în impas!

775

Dat ca sigur la Universitatea Craiova, atacantul Pandurilor, George Ţucudean, este încă departe de formaţia din Bănie. Se pare că oficialii Ştiinţei încă testează “pista externă”, deoarece jucătorii valoroşi pot fi atraşi mai uşor până în vară. Cu toate acestea, transferul lui Ţucudean nu a picat, doar că reprezentanţii clubului din Bănie vor avea concurenţă, dacă nu acţionează repede. Pentru Craiova sunt prioritare acum golurile din defensivă. Universitatea ar putea lua doi fundaşi centrali şi doi fundaşi de bandă. Kay are şanse minime să mai apară în tricoul alb-albastru în 2017, iar lui Acka îi expiră contractul în vară. Preşedintele Universităţii, Marcel Popescu, a spus la emisiunea “Divizia Locală”, de la Digi 24 Craiova, că Marian Pleaşcă (Pandurii), Radoslav Dimitrov (FC Botoşani) şi Bogdan Bucurică (Concordia Chiajna) sunt posibile variante de apărători laterali.

Ofensiva ar putea fi întărită cu tineri
Doi dintre jucătorii în care Universitatea Craiova îşi pune mari speranţe, Alexandru Popescu şi Jovan Markovic ar putea prinde tot mai multe minute în partea a doua a sezonului. Cel dintâi a marcat singurul gol al Craiovei în partida amicală cu Fortuna Dusseldorf, şi spune că l-a încercat un sentiment special. “Dacă mă credeți, nici nu știam cum să mă bucur după ce am văzut că mingea a scuturat plasa. Acest gol reprezintă o bornă în evoluția mea și nu am cum să-l uit vreodată. Un astfel de gol îți dă forță, moral. Dar sunt conștient totodată că trebuie să muncesc din ce în ce mai mult pentru a ajunge sus. Trebuie însă să iau lucrurile pas cu pas. Prin pregătirea mea la antrenamente și prin evoluțiile în meciuri să câștig încrederea staff-ului tehnic, să știe că se pot baza pe mine. Tot timpul când trec pe lângă stadionul «Oblemenco» mă gândesc cum ar fi să joc pe el. Visez la o victorie a Universității Craiova cu un gol al meu pe noua arenă, cu 30.000 de suporteri alături”, a spus Popescu pentru csuc.ro. “Nu ştiu dacă voi putea juca titular încă de pe acum, dar sper să demonstrez în cantonamentul din Malta că nu mai este nevoie să fie aduşi încă doi atacanţi la Universitatea. Principala mea calitate cred că este jocul aerian, sunt destul de dezvoltat pentru vârsta mea, probabil din această cauză am şi fost contestat de adversari la meciurile de juniori. Sper să şi marchez cât mai repede primul gol pentru Ştiinţa şi să-l dedic bunicii mele şi unchiului meu, care m-au crescut”, a declarat şi Markovic pentru site-ul oficial al clubului.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.