Ne trebuie mai mult! Se accentuează ,,suferința” la echipa de baschet

1043

CSM Târgu Jiu a pierdut după meciuri strânse toate cele trei confruntări din Grupa 11-18, dar asta contează foarte puțin. Înfrângerile sunt înfrângeri, iar eșecul cu Focșani de sâmbătă, 89 -93 (81-81 în timpul regulamentar) a arătat din nou slăbiciunile trupei gorjene. Prestația gazdelor a fost extrem de slabă în prima repriză. De altfel, vrâncenii au controlat autoritar cele 20 de minute și au avut un avantaj consistent pe tabelă, +14. Conduși de Shamiel Stevenson, care a terminat meciul cu 40 de puncte, gorjenii s-au trezit din pumni, au fost mult mai determinați în partea a doua, și au preluat chiar conducerea, cel mai mare avantaj fiind de 6 puncte. Randall Brumant a debutat pentru alb-albaștri, contabilizând 9 puncte și 10 recuperări. În schimb, celălalt pivot, Thomas Kottas, a prins o seară de coșmar. Grecul a fost ,,căpăcit” sub panou în câteva rânduri, dar a ratat și lay-up-uri simple, care s-au dovedit decisive. Dylan Frye a fost al doilea marcator al gazdelor, cu 21 de puncte, iar Anthony Durham a adăugat 14 puncte. Partea proastă e că din nou jocul colectiv a avut de suferit, asta deși echipa este mai combativă după ultimele veniri. De altfel, spre deosebire de baschetbaliștii noștri, toți cei 9 jucători ai Focșaniului și-au trecut numele pe lista marcatorilor.
Kresimir Basic a făcut o analiză a partidei.,,Am jucat rău în prima repriză, ne-am revenit în partea secundă și am avut unele momente în care puteam să ne ducem la o diferență de 7-8 puncte, însă am ratat lay-up-uri de sub panou și, de asemenea, nu am reușit să recuperăm așa cum trebuie. Suntem dezamăgiți la fiecare înfrângere, nu numai acum, dar, în momentul în care deschidem jocul așa cum l-am deschis, împotriva unei echipe care știam cum joacă, este foarte dificil. Am avut șansa să câștigăm în timpul regulamentar, dar din păcate nu am reușit să realizăm acest lucru. În prima repriză ne-a lipsit concentrarea și ne-a lipsit baschetul colectiv, am jucat foarte individual. În a doua repriză, ei au avut multe recuperări ofensive, iar în prelungiri nu am reușit să ne repliem așa cum trebuie, ne-am chinuit să marcăm. Sunt deciziile care au făcut diferența. Randall Brumant a făcut ceea ce așteptam să facă, a luptat. Este un jucător care joacă pentru echipă. De multe ori nu este deloc egoist, trebuie să-i spunem să fie mai agresiv în decizii sub panou. Este un rookie, trebuie să-l ajutăm să se integreze și să se adapteze la baschetul european. Nu vrem să căutăm scuze, trebuie să muncim cu ce avem la dispoziție”, a declarat antrenorul croat.
Etapa viitoare, pe 11 martie, CSM Târgu Jiu va evolua, tot pe teren propriu, cu Laguna Bucureşti.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here