Nature Talks, atelier de mediu la Școala Gimnazială Constantin Săvoiu din Târgu-Jiu

1343

O reprezentanță a Asociației Nature Talks, ONG care a lansat, luna trecută, „Săptămâna Verde în România”, cel mai amplu program național gratuit de educație de mediu din România a fost prezentat, ieri, la Târgu-Jiu. Școala la care s-au oprit cei de la Nature Talks, a fost Constantin Săvoiu, reușind să capteze atenția unor elevilor de la clasele primare. Cu ajutorul unor demonstrații practice, elevii au înțeles rapid importanța păstrării mediului curat, a reciclări și a protejării naturii.

Până la finalul anului școlar, peste 6.000 de elevi din 23 de orașe vor beneficia de ateliere de mediu gratuite, susținute în natură, printr-un concept interactiv, bazat pe jocuri, experimente și concursuri.
Elevii de la Săvoiu au fost foarte încântați de cele văzute și au răspuns rapid la întrebările legate de protejarea mediului înconjurător.
Prin intermediul Nature Talks, ,,Săptămâna Verde în România” a venit cu un concept inovativ, bazat pe o școală mobilă de mediu, care poate fi instalată oriunde. Toate atelierele s-au și se vor desfășura în aer liber. În acest sens, Nature Talks a încheiat parteneriate cu instituții publice și private din cele 23 de județe incluse în proiect. Elevii au avut și vor avea parte de ateliere susținute în grădini botanice, parcuri tematice, pepiniere silvice, sere sau muzee în aer liber. Trainerii Nature Talks urmează să străbată aproape 10.000 de km, în toată România, pentru a susține cursuri de mediu elevilor din cele 23 de orașe selectate în program”.
Totul se desfășoară pe o perioadă de 3 luni, între 16 martie – 11 iunie. Așa cum a făcut deja, parțial, asociația a ajuns și va ajunge la elevi din clasele a II-a, a III-a, a IV-a și a V-a. Atelierele vor fi susținute în continuare în București, Pitești, Craiova, Târgu-Jiu, Drobeta Turnu-Severin, Timișoara, Arad, Deva, Oradea, Cluj-Napoca, Blaj, Târgu-Mureș, Reghin, Sibiu, Brașov, Ploiești, Buzău, Constanța, Galați, Brăila, Piatra-Neamț, Suceava și Iași. Proiectul beneficiază și de sprijinul Ministerului Mediului, ca partener instituțional, potrivit asociației organizatoare.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here