Naşii şi finii, în variante gorjeneşti

452

foto predo 2Intenţionam, pe cât posibil, să mă ocup niţel de „Chinurile guvernării/coabitării dintre premierul în exerciţiu, Victor Ponta, şi ex-premierul din ultimii trei ani şi jumătate PreşBăsescu-Boc-MeReU”. Situaţie ce merită atenţie şi altădată. Nu pot trece însă peste alte năbădăi ale politichiei la zi. Şi nici nu mă bag prea tare în compromisul menţinerii ca Prefect de Gorj a ex-ului portocaliu şi plagiator dovedit cu o lucrare de doctorat ce l-a scos din rândul universitarilor adevăraţi – ilustrul lustruit şi reşapat ca (im)perfect Prefect Liviu Vasile Andrei.

Jenant sau nejenant, trebşoara aiasta ar fi fost pusă la cale de naşul Măriei sale Prefectul – primarele de Rovinari, un anume Filip. Bravo lui. Despre relaţia dintre naşi şi fini, primii văzuţi ca părinţi spirituali ai mai tinerilor fini, s-ar fi putut exprima cu mai mult har Părintele Alexandru Eugen Cornoiu, distinsul colaborator al Gorjeanului. Motiv pentru care, din respect şi cu umilinţă faţă de cele sfinte, ne abţinem. Deocamdată. Şi nici nu intrăm în amănuntele-dedesubturile unei şi mai fireşti şi amicale relaţii naş-fin dintre directorul SRI, George Cristian Maior, ginerele scriitorului Augustin Buzura, şi mai tânărul fin Victor Ponta. Încă din vremea când finul nu devenise prim ministru al României. Fără vreo legătură cu realitatea politichiei dâmboviţene, însuşi surogatul de prim ministru Mihai Răzvan Ungureanu primise cinstea de a fi „băiat de onoare”, cu decoraţie în piept, la nunta religioasă de mirelui Victor Ponta cu europarlamentarul Daciana Sârbu, actualmente Daciana Ponta. Încă de ieri, dis de dimineaţă, hobiţanul prin adopţie Savu aruncase, ca zvon, vestea că fostul viceprimar al comunei Peştişani, Nicolae Nicolcioiu, s-ar fi retras din cursă în favoarea candidatului independent la funcţia de primar C.P. Mă rog, n-am înghiţit hapul chiar deloc, mai ales că fusese aruncat de veşnicul candidat la consilieri locali, în aceeaşi localitate, Venerabilul Lojii Masonice Hobiţa-Peştişani Ion Cucu. Tot independent şi el, ca şi cel căruia îi face jocul, ambii împărţind la zdrenţe Second Hand prin satele Seuca şi Hobiţa. Doar-doar or strânge niscaiva voturi de la fraieri. Nicu Cucu e un independent supărat pe organizaţia PSD Peştişani, condusă de preşedintele Ion Poenaru, care nu l-ar fi pus pe lista de consilieri USL. Unde-a preferat să se treacă el pe locul unu, pe Joe Ciolofan pe doi şi să-l treacă pe locul trei pe credinciosul lui şofer de la Obştea Peştişani. Mai pe la orele prânzului, ieri, pe undele radio ale unui post local, deci târgujian, fără prea mare acoperire, s-a lămurit diversiunea lansată de glumeţul Ion Cucu. Intervievat, Nicolae Nicolcioiu, naşul finului candidat la foncţia de primar al comunei Peştişani ca independent C.P., a anunţat că ei doi – adică, Naşul şi Finul – vor colabora pentru ca actualul primar cu mai multe dosare penale Florin Pavel(PNL) să fie perdant. Încurcate sunt Căile Domnului. Mai ales în politichia de mărgăritar, proaspăt înflorit, pe meleagurile Gorjului. C-an poveste, deşi cele ticluite mai sus nu-s poveşti, ci adevăruri, am încălecat pe –o şa – în cazul nostru calculatorul – şi v-am spus povestea aşa. Iar zicala cu orice naş îşi are naşul rămâne valabilă! Am zis!, n-am dat cu parul.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here