N-au știut să se apere! Viitorul s-a înecat la malul Dunării

1064

Viitorul Târgu Jiu putea pleca victorioasă de la Galați, însă a pierdut confruntarea cu liderul campionatului, Oțelul, după erori mari în defensivă. Paradoxal, trupa gorjeană deschisese scorul după ce Gabriel Dodoi, cel mai periculos jucător al oaspeților din acest meci, profitase de o eroare a apărării adverse (64). Din păcate, portarul Raul Opric, altădată salvatorul Viitorului, a făcut cel mai slab meci în alb-albastru. Gălățenii nu au profitat mai devreme de ezitările tânărului goalkeeper, dar au egalat în minutul 77, prin George Cîrjan. Cel din urmă avea să le aducă o nouă înfrângere târgujienilor, a căror redută părea că se clatină la fiecare fază. Ambele goluri au fost înscrise cu capul, deși echipei lui Florin Stîngă nu-i lipsește talia. Victoria a venit în al doilea minut al prelungirilor. După opt partide, Viitorul nu a înregistrat niciun rezultat de egalitate. Gorjenii au patru succese și patru înfrângeri, iar în runda următoare primesc vizita echipei FC Brașov. Eșecul în fața trupei lui Dorinel Munteanu a completat o săptămână de coșmar pentru echipa patronată de Nicolae Sarcină, care a fost eliminată și din Cupa României.
Viitorul în meciul cu Galați: Raul Opric – Robert Dănescu, Alexandru Core, Radu Rogac, Adelin Pîrcălabu – Florin Răsdan, Denis Brînzan (’80 Paul Mitrică), Alexandru Dulca (’85 Alexandru Băican), Vlad Toma (’74 Alex Micle) – Gabriel Dodoi (’85 Adrian Stoian), Claudiu Dragu. Rezerve neutilizate: Alexandru Krupenschi – Alexandru Sîrbu, Adrian Godja, Paulian Banu, Răzvan Vulpe.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here