Consideraţii generale
Încă din antichitate homo sapiens a simţit nevoia să protejeze şi să conserve vestigii -creaţii ale naturii sau ale omului însuşi. Aşa se face că pe Mapamond trecutul este păstrat şi conservat selectiv pentru ca viitorimea să cunoască de unde şi cum a evoluat în cadrul naturii fermecătoare.
Panorama muzeală universală de la Grecia, Roma, Egipt la China, Japonia, America… de ieri şi de azi oferă valori materiale şi spirituale inestimabile fără de care civilizaţia modernă n-ar fi fost posibilă.
Muzeul este o clădire şi o instituţie în care specialiştii/ amatorii iubitori de cultură se ocupă cu strângerea, păstrarea, studierea şi expunerea unor obiecte de ineteres ştiinţific, cultural, istoric…
Germain Bazin, în lucrarea sa Le temps des musé defineşte muzeul ca „templu în care timpul pare suspendat”. Iată că timpul implacabil poate fi oprit din mersul său ireversibil. Într-un fel, prin tot ceea ce crează omul valoros suspendă/ opreşte în loc ineluctabilul tempus.
Autorul poemului Muzeul imaginar, Andrei Marlaux, menţionează ideea că muzeul este „locul unei lumi ce scapă de moarte”, iar Lucian Blaga în Discobolul consideră muzeul „o cultură oferită în formă de conserve”.
În Grecia antică, colecţiile operelor de artă-ofrandă zeilor-s-au numit thesaurus, iar romanii, pentru a defini locul de reunire a învăţaţilor, au folosit termenul museum.
Cum am spus, prin monumentele naturii şi cele create de om, lumea antică, ce se menţine încă, era un imens oraş-muzeu în aer liber asigurat de custozi care aveau misiunea şi de ghizi ceea ce astăzi sunt muzeografii de la diferite muzee din centre urbane şi rurale. Un exemplu în acest sens este Templul Concordia de pe colina Capitoliului (366 î.e.n.).
Începând cu secolul al XVI-lea s-au construit edificii somtuoase menite să adăpostească colecţiile muzeale de artă şi pe cele de ştiinţe ale naturii. S-au creat apoi muzee regale sau princiare la Paris, München, Praga…şi marile muzee ale lumii ( British Museum, Luvru, Ermitaj, Muzeul Vaticanului…)
În ţara noastră, tezaurele mănăstireşti de la Tismana, Bistriţa, Curtea de Argeş, Suceviţa, Moldoviţa, Putna, Voroneţ…s-au păstrat şi se păstrează spre folosul şi faima culturii româneşti şi universale.
Alexandru Odobescu a cercetat pentru prima dată aceste comori care au constituit nucleul de bază al colecţiilor medievale româneşti şi, cu sprijinul lui Al. I. Cuza, a creat în anul 1864 Muzeul Naţional de Antichităţi. Simultan, la Iaşi, Gh. Asachi a pus bazele unei galerii de artă.
Cel mai vechi muzeu din ţara noastră este Muzeul baronului Brukenthal de la Sibiu înfiinţat la începutul secolului al XIX-lea. Acesta cuprindea o colecţie de tablouri, pânze ale artiştilor flamanzi, cabinet de numismatică, tezaure de argintărie, o bibliotecă cu manuscrise rare, o colecţie de mineralogie şi ştiinţe naturale, o colecţie arheologică şi piese istorice.
În vremurile moderne, muzeele s-au diversificat acoperind spaţii importante ale culturii umanităţii cum sunt, de exemplu, Muzeul Tehnicii din München, Muzeul Automobilului din Milano, Muzeul Tehnicii Leonardo da Vinci, Muzeul Transporturilor din Elveţia, Muzeul navigaţiei din Hamburg, Muzeele de Artă şi multe, multe, altele.
La Bucureşti şi Iaşi există Muzeul Tehnicii, Muzeul Căilor Ferate Române, Muzeul H. Coandă, Muzeul Meşteşugurilor de la Sibiu, Muzeul Satului Bucureşti, alte muzee importante în capitală, apoi muzeele judeţene, orăşeneşti, comunale, săteşti, case memoriale etc. În muzeele săteşti, de regulă, sunt din toate colecţiile câte ceva, dominând cele de istorie şi etnografie locală aşa cum este şi Muzeul Satului Rădineşti, judeţul Gorj.
Între instituţiile social-culturale care formează zestrea edilitară modernă a Rădineştilor, pe malul stâng al pârâului Rugu, se află clădirea care adăposteşte Muzeul Satului Rădineşti.
Din inţiativa conducerii Şcolii Generale Rădineşti, cu aportul elevilor, al cadrelor didactice şi al bătrânilor satelor, în anul 1973 s-a înfiinţat Muzeul Satului Rădineşti care, iniţial, a avut ca locaţie o sală de clasă de la şcoala veche, apoi într-o încăpere la căminul cultural şi, în prezent, în clădirea fostului Dispensar medical al comunaei Rădineşti.
Încă de la intrare, unele elemente de premoniţie: INTRÂND ÎN MUZEU, FIŢI ATENŢI,…VĂ VORBESC STRĂMOŞII, pentru ca în hol, artistul planetar Marin Sorescu, laureat al Premiului Herder, membru al Academiei Române, să ne atragă atenţia superb: VIZITATORI/ NU DERANJAŢI SĂRĂCIA ŞI TRISTEŢEA/ AFLATE ÎN MUZEU, iar pe peretele din faţă, pe bandă tricoloră portretul poetului din Lancrăm cu geniala sa certitudine: EU CRED CĂ VEŞNICIA S-A NĂSCUT LA SAT. De aici intrăm în Secţia istorică unde putem vedea/cerceta arhiva organizată pe dosare şi fonduri: Moşia Rădineşti (1489-1951), Primăria Rădineşti (1857-1957), Şcoala din Rădineşti, Instituţiile de cult, Foi de zestre cu grafia chirilică şi românească, Documente militare, Rădineşti în documente cartografice (1723-1985). În continuare, cărţi bisericeşti, cărţi şcolare vechi, tăbliţa cu condeiul, un Registru de inspecţii didactice (1883-1950), o ploscă din ceramică pe care este imprimat 1918-UNIREA-1928, un ciocan găurit, din neolitic, un vârf de lance şi altele.
Secţia etnografică cuprinde obiecte şi unelte din gospodăria oamenilor, cosoare de tăiat via folosite de strămoşii noştri daci, unelte de spart şindrila, o secure tip 1907, obiecte din trecutele războaie, râşniţa-„moara săracului”, gramofoane de epocă…
În Secţia de Ştiinţe naturale, elevii şi cadrele didactice au depus oase şi măsele de animale preistorice găsite în localitate şi în zonă, unele resturi de la Cetatea traco-getică de la Măru-Logreşti construită în nord-vestul satului Obârşia, pe culmea Dealului Muierii, în secolele XIII-XI î.e.n. Tot aici putem cercetea o colecţie de roci şi minerale donată de Dr. Doc. Cornelius Gh. Radu, cercetător ştiinţific la Institutul de Fizică a Pământului Măgurele, Bucureşti, explicată de prof. univ. dr. Marin I. Şeclăman de la Universitatea Bucureşti.
Păşind în interiorul de cameră ţărănească ne întâmpină parcă mai mult ca oriunde sărăcia curată, tristeţea şi liniştea adâncă a celor care au mâncat la masa rotundă cu scaune joase- una din nenumăratele mese ale tăcerii simbolice unic stilizată de magul de la Hobiţa care a aşezat-o pe malul Jiului de Sus.
Pe masa liniştii neliniştite din Muzeul Rădineştilor, un blid cu linguri din lemn lucrate de un valoros meşter local, Culină, rămas în anonimat, solniţe din lemn şi pământ, măsuri pentru ţuică şi vin, un ţoi pentru rachiu pe care este imprimată stema României din perioada interbelică, iar pe verso sintagma România Mare. Să ne aşezăm pe patul ţărănesc pe picioare din lemn şi blane pe care este pusă o pătură din lână piuită la pivele de la Polovragi şi să privim lada de zestre încărcată cu ţoale şi costume tradiţionale pentru bărbaţi şi femei, singura mobilă a miresei de altădată, pictată pe feţe naiv cu motive florale şi geometrice, specifice zonelor din nordul Olteniei.
Colecţia de icoane din lemn, donate de elevi şi săteni susţine atmosfera acestui mediu simplu şi atât de familiar în care vizitatorul întreţine un dialog nu atât cu ghidul de care aproape că nu-i nevoie, ci mai ales cu bunii şi străbunii noştrii „prezenţi” în muzeu.
Muzeul Satului Rădineşti este un autentic mijloc de educaţie patriotică. Nu puţine ore cu preşcolarii, ore de dirigenţie, limba română, istorie, Ştiinţe naturale etc. se desfăşoară aici altfel decât în sala de calsă a şcolii de peste drum. Cu ocazia cercurilor pedagogice, a reuniunilor anuale ale Societăţii Cultural-Ştiinţifice „Rădineşti-Gorj” înfiinţată în anul 1989 şi cu alte prilejuri, intelectuali de valoare, oameni simpli trec şi vizitează modestul nostru lăcaş de cultură.
La ieşire, ne aşezăm în faţa Cărţii de onoare pentru a consemna impresiile, comuniunea de gânduri şi simţire cu înaintaşii. Nu putem ieşi fără a nu observa cele două fotomontaje referitoare la viaţa şi activitatea lui Mihai Eminescu şi Constantin Brâncuşi, Cupa jubiliară „Rădineşti-500” pe care marii desingneri moderni Vale Neag şi Mihai Ţopescu, de la Fabrica de Sticlă Târgu-Jiu, au încrustat cu majuscule: ÎN AMINTIREA PRIMEI ÎNTÂLNIRI CU FIII SATELOR BIBULEŞTI, OBÂRŞIA ŞI RĂDINEŞTI, iar pe partea opusă un catren dintr-un emoţinant poem dedicat evenimentului din iulie 1989 (O jumătate de mileniu de la prima atestare a Rădineştilor) al poetului gorjean Spiridon Popescu.
Rădineşti, plai de baladă,
Plai de dragoste şi dor.
Fiii tăi întorc spre tine
Veşnic inimile lor…
Muzeul-„templu în care timpul pare suspendat”- invită, odată mai mult, la meditaţie vizitatorul care-şi poartă paşii pe alee, spre şosea.
Marin I. Arcuş
