În toată lumea, orice muncă onorabilă este considerată decentă. Mai bine sau mai prost plătită, ca la noi, dar ne-am obişnuit să dăm vina totdeauna pe autorităţi pentru absenţa locurilor de muncă.
Şi, în mai multe privinţe, chiar aşa şi este. Numai că guvernele ajunse la putere imediat după aşa zisa Revoluţie din decembrie ‘89 s-au străduit să distrugă tot ceea ce făcuse bine societatea precedentă. Industria era etichetată de don Pedro Roman drept un morman de fiare vechi. Nimic mai fals. Din moment ce el vându-se fostul IMGB, care producea instalaţii sofisticate pentru centralele nucleare din România, Franţa şi Canada. A luat pe fiare şi terenuri 1,5 milioane de dolari, iar cumpărătorul a câştigat tot atâta numai pe clădirea ultramodernă a Clubului IMGB. Despre utilajele ce aparţineau unei tehnici de vârf, din moment ce utilajele produse acolo erau din inox, ce să mai spunem. S-a vândut tot, sau aproape tot, pe mai nimic. Alţii, după Petre Roman, au lăsat ţara fără Combinatul Siderurgic de la Galaţi. Pe la Hunedoara şi Călan s-a ales praful. Petrolul din subsolul ţării l-au dat alţii, tot pe degeaba. Cu un contract aşa de prost ticluit, încât Austria a devenit producătorul de ţiţei numărul doi al Europei. Iar, în toate cazurile, românii au ajuns, în cel mai bun caz, slugi la străini. Despre agricultura fărâmiţată ce să mai spunem. Muncitori în industrie mai sunt, muncitori în agricultură mai puţini, iar micii fermieri sunt încă foarte puţini, iar legislaţia nu-i sprijină. Ba chiar le pune beţe-n roate. Nicio muncă, repet, nu-i ruşinoasă. Numai că ne cam lipsesc locurile de muncă, guvernele Boc 1-6 nefăcându-i vreme pentru plebe. Cam toţi politicienii – de la putere şi din opoziţie – nu şi-au respectat promisiunile electorale. Din păcate, doar la Bucureşti, graţie col(r) dr. Mircea Dogaru, bătăiosul lider al sindicatului disponibilizaţilor din armată a pus la cale pentru vineri, 7 octombrie, un miting pentru unitatea societăţii civile spre a sărbători Ziua Internaţională a Muncii Decente. Bărbat şi istoric adevărat, cu tată gorjean, ne dă pildă lupta sa. Definind ceea ce reprezintă, în realitate, societatea civilă. Din ea fac parte toţi cei care, la fel ca în statele civilizate, aceia care nu au acces la actul politic decizional. Deci nu numai aceia care ştiu să tragă cu arma. Tot membri ai societăţii civile erau şi sindicaliştii din poliţie care-au manifestat la Palatul Cotroceni pentru drepturile lor sacre. Aici, în societatea civilă, îi regăsim pe toţi medicii, profesorii, militarii, preoţii şi funcţionarii publici – nişte coloane vertebrale reale ale, scuzaţi repetiţia, Societăţii Civile. Care are dreptul la Muncă Decentă. Să ne luptăm, deci, pentru acest drept!
Ion Predoşanu
