Toţi candidaţii înscrişi pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru cea de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi-au depus proiectele în termenul limită. Acest termen a expirat la data de 15 octombrie. Procurorul Parchetului Judeţean Gorj, Emil Moţa, a trecut de această procedură şi aşteaptă acum proba de interviu.
După depunerea proiectelor, candidaţii înscrişi în cursa pentru cele două funcţii de procuror general al ţării şi procuror-şef al DNA trebuie să treacă de proba de interviu. Acesta va fi susţinut de procurorii care participă la selecţie, în perioada 23-25 octombrie, iar rezultatele selecţiei se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina de internet a acestuia, la data de 1 noiembrie. Timpul alocat fiecărui candidat este de o oră în cazul celor care s-au înscris pentru o singură funcţie de conducere şi de o oră şi 30 de minute în cazul celor care candidează pentru ambele funcţii. Ministerul Justiţiei a anunţat, la 5 octombrie, că şapte candidaţi s-au înscris în cadrul selecţiei în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Pentru funcţia de procuror general al Parchetului ÎCCJ s-au înscris: magistratul militar Gheorghe Cornescu, Elena Hach, Gheorghe Moţa, Tiberiu Niţu, fost prim-adjunct al procurorului general al României Codruţa Kovesi, Viorica Stoica, Constantin Sima.
A.Stoica