Un bărbat înmormântat în toamna anului trecut în cimitirul din Copăcioasa, comuna Scoarța, nu are liniște nici pe lumea cealaltă, hoții spărgându-i mormântul în încercarea de a-i fura, cel mai probabil, banii sau bijuteriile pe care credeau aceștia că le are răposatul asupra lui. Nimeni nu știe deocamdată cine a dat spargerea, dar e cert că hoții nu au avut ce fura pentru că Marcel Drăgan nu a fost înhumat cu mari bogății asupra sa. Bărbatul a lucrat ca marinar la Drobeta Turnu Severin și are mormântul într-un cavou care are inclusiv o ușă de acces, cu lacăt pe ea, în același loc fiind înhumat și socrul acestuia.
Singurul băiat pe care fostul marinar îl are locuiește la Drobeta Turnu Severin, iar la sfârșitul săptămânii trecute a venit pe la Scoarța, mergând și la mormânt pentru a aprinde o lumânare la căpătâiul răposatului. Bărbatul a făcut însă o descoperire pe care nu și-a imaginat-o vreodată. Lacătul de la ușa de acces în cavou era spart, iar în interior se vedeau cărămizi întregi scoase din mormânt, una dintre ele fiind pusă de-a doua pentru a susține capacul de la coșciug, fiind evident că cineva a umblat inclusiv la hainele mortului.
“Băiatul s-a speriat tare rău când a văzut că e umblat și la cărămizi și a ieșit afară din cavou. Ne-a sunat pe noi și apoi a chemat Poliția, iar criminaliștii au fost cei care au intrat acolo și au căutat amprente. Am înțeles că au și găsit câteva și sperăm să-i prindă pe hoți. Nu aveau ce să ia de la fostul meu ginere pentru că el nu avea bani sau aur cu el. Până și verigheta știu că și-a vândut-o când avea copilul la facultate, ca să îl ajute cu bani. Era poate mai rău de gură, mai palavragiu, și se mai certa cu vecinii prin sat și mă gândesc că poate vreunul o fi vrut să îi facă rău acum, după moarte, dar nu se face așa ceva. Ce oameni sunt ăștia care fac așa ceva?”, întreabă, retoric, soacra celui mort, Veronica Ocheșel.
Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să dea de urmele hoților, mai ales că aceștia au călcat și pragul bisericii din Copăcioasa, de unde au furat lingurița folosită de preot la grijire la Paști, precum și cuțitul pentru tăiatul anafurii, lingurița fiind pierdută în mormântul profanat, ea fiind descoperită ulterior de către ofițerii criminaliști.
Gelu Ionescu