Morega îl vrea pe șeful PNL, premier: ,,Dacă nu era Orban, noi nu realizam Transalpina”!

1253

Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice Gorj, Dan Morega, a salutat, la finalul săptămânii trecute, trecerea moțiunii de cenzură și căderea Guvernului Dăncilă. Acesta i-a felicitat pe cei care au votat împotriva PSD, chiar și pe social-democrații care au realizat că guvernul în cauză nu a făcut decât să îndatoreze țara. Morega crede că Ludovic Orban merită funcția de premier, având un CV care îl recomandă, acesta ajutând Gorjul, urmare a sprijinului liberalului fiind realizată șoseaua Transalpina.

,,Eu am spus încă de o lună de zile că la prima moțiune de cenzură PSD va cădea. Nu am spus-o la pariu că va cădea, ci în baza unei analize economico-sociale profunde. Cum poți să nu votezi împotriva unui nenorocit de Guvern, că ești de la PSD, Pro România, ori alte partide, care a sărăcit și îndatorat țara? Cu 30 de miliarde de euro, în trei ani, a fost îndatorată țara. E posibil așa ceva? Este inadmisibil! Noi aveam deja 60 de miliarde, datorii acumulate în 30 de ani, plus 500 de miliarde încasate din privatizări. Nu se putea merge înainte astfel pentru că se scufunda țara, urmare a salariilor majorate la bugetari între 50-90%, chiar 100%, dar și la parlamentari. Au făcut asta ca să își fidelizeze oamenii pentru vot. Fidelizarea nu a mai ținut, iar oamenii s-au răsculat. Parlamentarii, la cererea primarilor, au votat împotriva hoților care au pus în Guvern incompetenți ca să fure cum vor ei, în văzul lumii. Vasilica de la Videle care ne-a făcut de râs peste tot, fiind agramată și analfabetă, a vrut să dea chiar bani ca să rămână la putere. Dar uite că s-a prăbușit”, a spus Morega, făcând o analiză a ultimelor zile.,,Cu un număr de aproape de două milioane de bugetari cu salarii mari, iar cei din privat cu lefuri mici s-au creat dezechilibre financiare majore. Cei care au avut un dram de minte au votat alături de PNL și au votat împotriva acestui Guvern rușinos. Faptul că maghiarii, minoritățile, independenții și chiar Ponta au votat la fel arată că s-a dorit schimbarea. Nu vă imaginați că Ponta iubește PNL, dar a socotit așa. Îi felicit pe cei care au votat, sper să se formeze un guvern de uniune națională care să nu fie format doar din liberi. Pot să intre la guvernare cei de la UDMR, ALDE, PLUS și să mai atragă parlamentari pentru că au nevoie de o majoritate stabilă”, a completat șeful IAIPP.În opinia lui Morega, Ludovic Orban ar trebui să fie viitorul premier. ,,Orban să fie prim-ministru, pentru că șeful partidului mare trebuie să ia comanda, președintele partidului inițiator al moțiunii de cenzură ar trebui să ocupe funcția în cauză. Dar, timp de un an, poate fi și altcineva, dacă se va face un guvern de uniune națională.Cei care îl critică pe Orban vorbesc anapoda, sunt oameni care vorbesc aiurea, sunt nemăsurați. Eu îl cunosc pe Orban care a ajutat foarte mult Gorjul. Dacă nu era el, noi nu realizam Transalpina. L-a rugămintea mea, mergând cu Leuștean, care era șef la Secția Drumuri, a fost de acord să refacă drumul romanilor, să-l înceapă la noi și să-l ducă până în Alba. Așa a și făcut”, a conchis Morega.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here