Morega, consternat de plecarea sezonierilor la sparanghel, în Germania: ,,Iohannis calcă demnitatea României și a românilor în picioare!”

1328

Este inadmisibil ca în plină pandemie de coronavirus, românii din diverse zone ale țării, inclusiv Gorj, dar mai ales din județul roșu Suceava sau Hunedoara, să meargă, unii chiar bolnavi, să muncească ca sclavii în Germania, la cules sparanghel. O declară, revoltat, fostul deputat Dan Morega, președintele Institutului de Analiză și Investigații Publice și Politice spunând că a fost consternat la vestea că președintele țării a permis așa ceva, arătând că îi este fidel Germaniei și, deloc, României.

,,Plecarea românilor la sparanghel în Germania m-a lăsat consternat. Vă spun că am rămas cu durere în suflet și în inimă, și o spun în mod real, nu metaforic, pentru că nu mă așteptam ca oamenii să plece ca sardele, din județe roșii, din Suceava, din Deva, unii lângă alții, în plină pandemie, spre patria mamă a președintelui țării. Nimeni nu a luat nicio măsură… Iată cum au muncit toate guvernele, în ultimii 30 de ani, ne-a transformat. Noi nu avem demnitate, nu mai suntem verticali când stăm la masă cu greii Uniunii Europei, așa cum fac țările foste comuniste. Acești oameni se întorc în patru scânduri, deoarece nemții au pe ai lor. Românii noștri sunt tratați și vor fi tratați în țările unde lucrează ca sezonieri, ca niște slugi, ca pe niște șomolani”, a avertizat Dan Morega, șocat de imaginile văzute pe aeroportul din Cluj.
Acesta spune că actualul Guvern este impasibil la plecarea acestor români, și îi critică acid pe ministrul Agriculturii și al Economiei că nu au mișcat un deget pentru a ține acești zilieri în România, să muncească cinstit și protejați în țara lor, nu supuși pericolului unei îmbolnăviri într-o țară străină, care are proprii îmbolnăviți de coronavirus.
,,Nu am crezut că Guvernul nu va lua, întâi, niște măsuri să aducă românii în țară, nu să-i dea afară, în plină pandemie. Mă așteptam ca, de fapt, Guvernul să-l pună pe ministrul Economiei și pe cel al Agriculturii să aibă discuții, pe zone, cu patronii și să-i întrebe de câți oameni au nevoie, din iunie, aici în țară. Pe alimentație și turism, de exemplu. Poate că din mai, România nu va mai avea vreun decedat, iar din iunie țara se repornește, cum spun specialiștii din afara granițelor, din SUA mai exact. Ministrul Agriculturii nu a scos, în schimb, o vorbuliță, să spună măcar de câți români e nevoie în ferme, în apicultură și să stabilească un nivel de salarizare ca afară, cu cazare și masă. Mai mult, nu trebuia niciunul să lase românii să plece spre alte țări. Suntem ultima țară, nici măcar Bulgaria nu a făcut ce am făcut noi”, a completat Morega.,,Este o problemă care îmi provoacă repulsie pentru actualii guvernanți și pentru Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență. Când sezonierii termină sparanghelul, vin înapoi în țară, iar carantină două săptămâni… Este inadmisibil așa ceva. Noi nu facem decât să amplificăm coronavirusul. Am ajuns de terfeleala țărilor Europei, am ajuns slugile Germaniei, Franței, Angliei, în ale tuturor țărilor unde lucrează români. Și am fost o țară care am avut demnitate în lume”, a mai spus Morega, considerând că din cauza clasei politice a ultimilor ani, România a ajuns de râs. ,,Noi luăm lucrători din Sri Lanka, iar pe ai noștri îi trimitem sclavi pentru 1000 de euro, în Europa”, a spus, cu amărăciune, Morega.Muncitorii români, zeci fiind și din Gorj, care pleacă în Germania la cules de sparanghel spun că au motive întemeiate. Din banii pe care îi câştigă unii îşi renovează casele, alţii pun bani deoparte, iar cei mai mulţi îşi hrănesc copiii. Peste 1000 de persoane au plecat și sâmbătă de pe aeroportul din Cluj să lucreze în agricultură în străinătate. Necesitatea, spun aceștia, îi împinge și pe gorjeni să plece în fiecare an la muncă în străinătate, chiar dacă asta înseamnă şi câteva luni de zile petrecute departe de casă şi de cei dragi, mai ales acum de Sărbătorile Pascale.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here