Morega: “Asistăm la o conducere bezmetică a CE Oltenia”

739

Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice (IAIPP), Dan Morega, a criticat, ieri, felul dezordonat în care a ajuns să fie condus Complexul Energetic(CE) Oltenia. Morega este uimit că nu se ia nicio măsură de la nivelul Ministerului Energiei pentru actualul manager interimar Ionel Ilie, pe care îl acuză iar de lipsă de transparență în ceea ce privește atât salariații societății, cât și cetățenii județului.

“S-au făcut concedieri destul de multe anul acesta la CE Oltenia, 800 fiind doar a pensionabililor. Eu spun clar însă că, CEO va continua să disponibilizeze masiv și anul viitor, lucrurile fiind deja tranșate chiar dacă cei din capul trebii, dar mai ales Ionel Ilie, nu permite ca aceste informații să fie făcute publice. De altfel, CEO duce lipsă de transparență, refuzându-se constant să se prezinte public situații clare de genul celor care informează cetățenii despre planurile de reorganizare și eficientizare ale societății. Eu nu am făcut un secret din faptul că mă judec cu acest individ pentru că a refuzat să prezinte IAIPP planul de reorganizare și eficientizare al CEO. De altfel, am spus că Ilie a comunicat IAIPP, în mod aberant, că aceste informații sunt secrete. Nu-i este însă rușine acestui individ”, a declarat, revoltat, Morega, după ce a fost întrebat dacă poate prognoza care va fi stadiul de dezvoltare a CE Oltenia, anul viitor.
ceoȘeful IAIPP a criticat opacitatea de care dă dovadă conducerea CEO, dar și faptul că, cu intenție, s-ar ascunde aici informații care ar demonstra managementul defectuos cu care este condusă societatea de stat.

Candidatul Vâlceanu, criticat!
“Nu știm o situație foarte clară a CEO. De altfel, eu fac investigații prin IAIPP să văd dacă această companie de stat înregistrează pagube, adică pierderi sau profit. Nu se știe, de asemenea, care este proiectul de buget pe 2017 al societății, proiect care trebuie să fie creionat, nu se cunosc aspecte legate de salarizare, salariu mediu, disponibilizări care ar trebui știute deja de salariați. Noi asistăm la o conducere bezmetică a CE Oltenia, la o conducere care se mișcă într-un mod braunian, dezordonat, care nu își asumă niciun fel de responsabilitate și răspundere și care, de fapt, este lipsită de decizie”, a mai specificat Morega.
Președintele IAIPP nu a avut cuvinte prea frumoase de spus nici la adresa ministrului Energiei, Victor Grigorescu, cercetat în prezent de ANI, dar nici despre Ilie, pe care îl consideră drept un “Hopa-Mitică”, ce refuză sistematic să ia decizii importante pentru CEO. Morega l-a criticat, în acest context, și pe candidatul PNL la Camera Deputaților, Dan Vâlceanu, care a anunțat că în cazul unei Guvernări liberale, PNL nu îl va susține pe Ilie la cârma societății din Gorj.
A.Stoica

3 COMENTARII

  1. Morega a fost omul care in anul 2010 a spus ca Guvernul Boc procnoza disponibilizari la energie si minerit de 6000 salariatii pana in anul 2018 iar noi in marea majoritate credeam ca spune auireli dar avea perfecta dreptate ca 900 s-au facut in 2011, 3000 (2000+1000) persoane disponibilizate le-a facut Trofin Valentina si Ciurel in anul 2015 si 800 persoane disponibilizate s-au facut de Ilie Ion,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.