Morega anunță un viitor gri pentru CE Oltenia

1468

Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice, Dan Morega, consideră că situația în care se află Complexul Energetic Oltenia este una fără ieșire, criticând liderii de sindicat care stau impasibili și asistă la declinul companiei fără să facă acțiuni de protest.

Morega a susținut astfel că acțiunea unuia dintre liderii de sindicat ai CEO de a protesta în fața CEO a fost una de bun augur, dând dreptate sindicalistului care a atras atenția că lucrurile în minerit nu sunt tocmai cum trebuie. ,,Mă așteptam ca toți liderii de sindicat din CEO să facă grevă, nu greva foamei, dar să fi făcut mai multe acțiuni de protest. I-ați văzut dumneavoastră pe liderii de sindicat, pe Pârvulescu pe care l-am apreciat când a fost ales în locul lui Condescu, de la FNME, i-ați mai văzut voi pe ceilalți lideri de sindicat ieșind în stradă? Pe Roșca, cel care împreună cu fostul director David au furat fără număr de la Cariera Roșiuța, dar și mulți alții care au furat cu toată șleahta CEO, companie care se află în prăbușire? Liderul grevist de la Renașterea, care a făcut greva foamei în fața CEO, are, săracu, mare dreptate, deoarece utilajele miniere sunt căzute, investițiile lipsesc, iar în afară de prestatorii de servicii care fură fără număr, nimeni nu mai face nimic în societatea de stat”, a declarat Morega.,,Dar iată că, de fapt, asta este situația când la Putere sunt incompetenți și hoți, și la Putere și în Guvern, și îmi asum aceste declarații pentru că, de fapt am o serie de documente care sunt opozabile la ceea ce au făcut ei, care arată că au jefuit țara, dar și cum au jefuit această companie. CEO va intra în lichidare, deoarece va intra în reorganizare, asta însemnând oprirea de grupuri energetice și închidere de cariere, dar și reducerea de energie pe cărbune și disponibilizarea a jumătate din personalul companiei, adică 6000, 7000 de mineri și energeticieni. Cine va prelua acești salariați dacă vor fi disponibilizați”, s-a întrebat fostul deputat.

Romanescu nu a adus investitori
Acesta a menționat că este păcat că în Gorj nu s-a dezvoltat nimic în domeniul turismului, iar infrastructura în domeniul turismului este la pământ. ,,Consiliul Județean trebuia să aibă un oficiu de consultanță și realizare de proiecte până la funcționarea lor. Atunci puteam să vorbim că președintele CJ s-a preocupat, cu adevărat, de dezvoltarea economico socială. Nu este posibili așa ceva, să nu faci mai nimic, pentru că Gorjul va ajunge în sapă de lemn. Dacă Mehedințiul era sub Gorj acum este invers, iar acest lucru i-l pot imputa și primarului Marcel Romanescu, care nu a adus la Târgu-Jiu niciun investitor. Că s-a dus totuși pe la Oradea, la Timișoara… Îl întreb eu pe domnul primar Romanescu- ce ai făcut Marcele în trei ani de zile? Minciuni și vorbe în vânt pe mass-media. La fel și la Consiliul Județean în patru ani de zile”, a completat Morega.Acesta mai spune că soarta Gorjului e pecetluită ca și diminuarea producției de energie pe cărbune.
A.STOICA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.