Mopedist băut, rănit într-un accident

279

Un tânăr din comuna Crușeț a ajuns la spital după ce a plecat băut la plimbare cu mopedul și a sfârșit prin a lovi un cap de pod.

Accidentul a avut loc săptămâna trecută, pe raza comunei Crușeț. ”Poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, din comuna Cruşeţ, despre faptul că pe raza comunei a avut loc un accident de circulaţie soldat cu victime. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un tânăr, de 21 de ani, din comuna Cruşeţ, în timp ce se deplasa cu un moped neînregistrat, pe D.C. 42, localitatea Miericeaua, s-a dezechilibrat şi a intrat pe contrasens lovind un cap de pod. În urma evenimentului tânărul a suferit leziuni şi a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul nr.1 Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a anunțat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui moped neînmatriculat pe drumurile publice şi sub influenţa alcoolului.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here