Moartă în coşciug, a ars cu casă cu tot

356

Un necaz şi mai mare s-a abătut asupra a doi tineri din Urdari, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări. Beleaua cea mare o reprezintă faptul că în locuinţă se afla şi mama celor doi, moartă şi pregătită pentru înmormântare chiar în ziua de vineri, când flăcările au distrus totul, incendiul izbucnind de la o lumânare lăsată nesupravegheată la priveghi chiar de băieţii decedatei.

Nenorocirea s-a întâmplat în satul Hotăroasa, unde localnicii se pregăteau să o conducă pe ultimul drum pe Elena Vineroiu, de 61 de ani. Femeia şi-a găsit sfârşitul după ce s-a luptat în ultima parte a vieţii sale cu un nemilos cancer, dar nici după ce a trecut în lumea celor drepţi pare să nu fi avut parte de odihnă şi linişte. În noaptea de joi spre vineri sătenii au stat la priveghi până în jurul orei 1.00, când au stabilit că îi lasă pe cei doi băieţi să rămână câteva ore cu mama lor moartă, ei urmând să revină şi să îi schimbe pe aceştia dis-de-dimineaţă. Nici nu îşi imaginau localnicii că vor urca dealul din nou în nici două ore pentru că, la un moment dat, casa acestora a fost cuprinsă de flăcări. Unii dintre săteni spun că băieţii ar fi plecat la o ţuică, la o cafea, pentru a-şi mai omorî timpul, însă băieţii nu au prea vrut să vorbească despre cele întâmplate. Doar unul dintre ei a pus incidentul pe seama „stresului”. „Vă daţi seama că s-a acumulat oboseală multă zilele acestea. Am plecat la o cafea, în altă cameră, şi acolo am adormit şi eu şi fratele meu. Am lăsat lumânările aprinse şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. De abia am reuşit să ieşim noi doi afară şi să ne salvăm”, a povestit unul dintre băieţi.
Oamenii din sat au sărit cu mic cu mare să ajute la stingerea incendiului, însă focul a mistuit şi casa şi moarta, terenul accidentat până la locuinţa respectivă făcând greoaie şi intervenţia pompierilor din comună chemaţi să stingă vâlvătaia. „Am văzut foc mare dintr-o dată. De abia plecasem acasă după ce stătusem la priveghi şi am văzut casa cum ardea. Am sărit cu toţii cu găleţi, cu ce am putut, dar nu am mai avut ce să facem. Ce-au făcut ei, ce n-au făcut, nu ştim noi exact, cert e că au lăsat-o pe moartă singură cu lumânările aprinse la căpătâi şi aşa a început totul. A ars şi casa, a ars şi moarta”, a povestit un vecin al femeii decedate. Focul a făcut aproape totul scrum, coşciugul în care se afla trupul neînsufleţit al femeii fiind primul care a ars. Focul a fost stins de pompierii locali, din bunurile aflate în casă nemaiputând fi salvat cine ştie ce.
A doua zi în zori cei doi băieţi ai moartei au reuşit să mai recupereze o parte din trupul carbonizat al acesteia şi au continuat procesiunea de înmormântare. Primăria Urdari a sărit în ajutorul acestora şi le-a oferit un nou coşciug, după ce îi ajutase şi înainte cu groapa de la cimitir, dar şi cu pregătirile pentru pomană. Primarul Mihai Calotă spune că, de azi, dacă vremea permite, le va ridica celor doi băieţi ai decedatei şi două camere în care aceştia să locuiască peste iarnă. În cele din urmă, vineri după-amiază, cei doi băieţi şi-au condus mama pe ultimul drum, alături de ei fiind şi o parte dintre localnicii care se minunau de întâmplarea nefericită de care femeia a avut parte înainte de înmormântare. Chiar şi preotul care a oficiat slujba a recunoscut că nu a mai avut parte de o astfel de situaţie, despre incendiul în care femeia moartă s-a făcut scrum urmând să se mai vorbească mult timp de acum încolo.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.