Miting PSD în Bănie. Gorjul preferă „întâlnirile zonale”

1608

PSD va organiza, vineri, un miting de precampanie la Craiova, unde vor participa 40.000 de persoane, a anunțat senatorul Claudiu Manda. „Sunt multe organizaţii judeţene în ţară care vor să organizeze astfel de mitinguri. E primul care se organizează la noi la Craiova. Vom prezenta candidaţii şi mesajele de campanie electorală. Vor fi 40.000 de oameni. Toţi vom fi îmbrăcaţi în alb, vineri, la orele 16.00”, a declarat Claudiu Manda, precizând că acţiunea nu este o replică la manifestaţia liberalilor, de sâmbăta trecută, unde au fost prezente aproximativ 2.500 de persoane din judeţele Dolj, Olt, Gorj şi Vâlcea. „Noi nu facem acţiuni doar de răspuns la cei de la PNL, cel puţin în judeţul Dolj nu avem de ce să ne luptăm cu PNL. Oamenii știu, acolo au fost patru miniștri ai Transporturilor de la PNL și lucrurile nu s-au mișcat deloc”, mai spune Manda, aflat pe locul trei pe lista PSD la alegerile pentru Parlamentul European.
Gorjul nu va participa la „marele miting” din Bănie, ne-a declarat Anca Bordușanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj: „Nu participăm, pentru că fiecare județ se organizează așa cum crede de cuviință. Craiova organizează miting, noi vom organiza întâlniri zonale, pe diferite domenii de activitate. Fiecare își organizează în zona în care este. Calendarul întâlnirilor zonale îl vom stabili mâine (n.r. joi), în cadrul Biroului Permanent Județean al PSD Gorj”.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here