Nici nu a trecut o lună de când magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat definitiv la o sentinţă privativă de libertate, că azi trebuie să apară din nou în faţa unui complet de judecători.
Nicolae Mischie cere instanţei să scape de executarea pedepsei la care a fost condamnat, invocând vârsta înaintată pe care o are, respectiv 68 de ani, dar şi bolile de care suferă, cardiace şi diabet, în principal. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean se află în momentul de faţă în Penitenciarul Târgu-Jiu, loc în care execută pedeapsa de 4 ani la care a fost condamnat, pedeapsă din care, conform legislaţiei, din cauza vârstei, va face doar o treime, asta în cazul în care cererea pe care a depus-o la Tribunalul Gorj şi care se judecă azi va primi un alt fel de verdict decât cel dorit de fostul politician.
Gelu Ionescu