S-au scurs 138 de ani de la momentul în care Mihai Eminescu a poposit pentru o perioadă scurtă în Floreștiul Gorjului. Fusese oaspete al lui Nicolae Mandrea, la conacul magistratului căsătorit cu Zoe Bălcescu, nepoata lui Nicolae Bălcescu, ce moştenise de la mama sa Elena Aman, moşia Floreşti.
Acolo, poetul, a aflat o binevenită odihnă și oameni cumsecade cu care s-a și împrietenit. Se știe că acea ședere a avut și roade lirice prețioase pentru literatura română. Peste ani, vizita lui Mihai Eminescu în Gorj a rămas ca un monument temporal, data de 15 iunie căpătând valențele unui pelerinaj de suflet la Muzeul ”Mihai Eminescu” și la bustul poetului, din parcul de pe Câmpul Cerbului. Omagierea Poetului Național, s-a petrecut și în acest an cu miresme de emoție în suflet și adieri îmbietoare de tei ce au învăluit pe cei prezenți în parcul recent modernizat prin inițiativa Primăriței Maria Vasilescu.
Evenimentul din 15 iunie 2016, deschis de Iuliana Ionescu, bibliotecară și de Olimpia Bratu, Managerul Bibliotecii Județene, a fost organizat de Administrația Comunei și Biblioteca Țânțăreni și de Biblioteca Județenă ”Christian Tell” Gorj, în parteneriat cu Școlile Gimnaziale din Țânțăreni și Florești.
Au fost prezenți Viceprimarul Ștefan Iulian, directorul adjunct al Școlii Gimnaziale Țânțăreni, copii și localnici – unii dintre ei urmași, poate, ai celor ce l-au salutat cândva pe ulițele satului pe Mihai Eminescu!
Recitările de poezii, închinate de poeții Adrian Frățilă și Spiridon Popescu, către Luceafărul Poeziei Românești și cântecele și versurile din lirica eminesciană rostite de elevi, s-au împletit într-o frumoasă manifestare de prețuire a creației literare lăsată moștenire României de către Mihai Eminescu.
Viorel Surdoiu