Minori reținuți pentru furturi din autoturisme

1804

Un minor de 14 ani și o adolescentă de 15 ani, din comuna Licurici, au fost reținuți, miercuri, pentru furturi din autoturisme. Aceștia sunt acuzați că, alături de un alt tânăr, ar fi sustras o sumă importantă de bani, dintr-un rucsac aflat într-o mașină.,,La data de 19 august, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, Biroul de Investigații Criminale, fiind în continuarea cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, constând în aceea că, la data de 18 august, persoane necunoscute ar fi sustras din autoturismul unei femei de 30 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, suma de 1.700 de lei și 30 de euro, bani ce se aflau într-un rucsac, în urma activităților întreprinse au identificat doi tineri de 14 ani și o tânără de 15 ani, din municipiul Târgu-Jiu și comuna Licurici, bănuiți de săvârșirea faptei. Față de un tânăr de 14 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată (nouă acte materiale) și distrugere și față de tânăra de 15 ani, bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (patru acte materiale), polițiști au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca și celălalt tânăr să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here