Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a fost astăzi la Târgu-Jiu. Vizita, neanunţată public de staff-ul lui Robert Cazanciuc, a fost legată de şedinţa de bilanţ pe 2014 a Tribunalul Gorj şi al instanţelor arondate. Această şedinţă s-a bucurat astfel de prezenţa lui Cazanciuc fără însă ca evenimentul să fi fost în vreun fel mediatizat, chiar dacă ministrul a venit cu veşti bune pentru cea mai importanţă instituţie de justiţie de la nivelul judeţului Gorj. Ministrul Justiţiei a anunţat, astfel, azi, la Târgu Jiu că sediul Tribunalul Gorj va fi extins, un nou corp de clădire urmând să fie construit prin Programul naţional de investiţii în instanţe şi parchete demarat recent. „Le-am mulţumit pentru activitatea depusă şi pentru că au reuşit ca actul de justiţie, mai ales că anul trecut au intrat în vigoare şi noile Coduri penale, să se desfăşoare fără sincope. Dincolo de infrastructura fizică a instanţei, avem nevoie de investiţii în infrastructura IT. Este un proiect pentru care încercăm să atragem şi finanţări europene astfel încât să permitem accesul părţilor şi al avocaţilor la dosare în format electronic”, a declarat Cazanciuc, conform comunicatului amintit. Potrivit ministrului, obţinerea unei astfel de finanţări ar fi un mare pas înainte pentru sistemul de justiţie, care ar însemna şi scurtarea duratei procedurilor judiciare sau reducerea costurilor pentru contribuabili.
„Am discutat cu magistraţii şi despre uniformizarea practicii şi despre posibile soluţii legislative la această problemă, pentru că un sistem independent de justiţie trebuie să ofere şi o anumită predictibilitate justiţiabililor, aşa cum de altfel au remarcat şi experţii europeni în ultimul Raport de ţară”, a mai declarat ministrul Justiţiei după şedinţa de bilanţ.