Ministrul Economiei a promis că face control la SE Ișalnița, dar a uitat! Se reclamau promovări incorecte, acoperirea unor incidente și abuzuri

2030

Virgil Popescu, ministrul Economiei, cel care răspunde și de sistemul energetic, a promis, la începutul acestui an că va face control la CE Oltenia, mai exact la SE Ișalnița. Ministrul i-a comunicat unui salariat al unității energetice din județul Dolj că aspectele semnalate de angajat vor face chiar obiectul unui viitor control. Au trecut însă șase luni, iar ministrul a uitat ce a promis, omul sesizând grave abateri, pornind de la promovări incorecte, acoperirea unor incidente și mari abuzuri ale conducerii.

Un salariat al Sucursalei Electrocentrale Ișalnița, aparținând CE Oltenia, a sesizat la începutul acestui an că în unitatea energetică în care lucrează de ani buni, sunt foarte multe nereguli. Omul a trimis ministrului Economiei că la SE Ișalnița se fac abuzuri foarte mari asupra personalului, se mușamalizează incidente grave de exploatare, că s-au făcut promovări arbitrare a unor salariați care nu aveau niciun gram de pregătire pentru posturile de mare răspundere în care au fost promovați, dar și că cei din conducere igonoră toate aceste nereguli. Inclusiv Directoratul a fost înștiințat de aceste nereguli, iar fostul manager Sorinel Boza a promis, personal, că se deplasează la Ișalnița pentru a discuta despre abuzurile semnalate de salariați. Boza a venit însă la SE Ișalnița, dar pentru alte probe, acesta ignorând cele promise.

Ministrul s-a spălat pe mâini
Interesant este că ministrul a dat vina pe Boza pentru neregulile și abuzurile de la SE Ișalnița și chiar se laudă, în scris, că l-a demis. Virgil Popescu promite însă, în ianuarie, că va face un control la Ișalnița, pentru abuzurile ce i-au fost semnalate, dar a uitat această promisiune chiar și la șase luni de când a făcut-o.
În schimb, la Ișalnița situația este aceeași, deoarece unitatea se află sub protecția directorului Bălășoiu, care răspunde de Ișalnița.În ciuda schimbărilor din ultimele luni, a șefului Directoratului, membrilor acestui organism, a directorului de la SE Turceni, la Ișalnița a rămas aceeași conducere. Director este Gherghina Pestrea Viorel care conduce de mai bine de 4 ani.În prezent, termocentrala de la Ișalnița este oprită, salariații fiind aproape o lună în șomaj tehnic.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here