Minerit şi politică în Gorj

Acum 50 de ani, în Gorj, mai precis în bazinul carbonifer al Văii Motrului, a început epopeea cărbunelui ai cărei martori am fost, de la începutul mirajului dezvoltării până la ceea ce a mai rămas în ziua de astăzi, în două regimuri aproape deloc diferite, cu toate că am trecut ca naţiune de la Orientul totalitar la Occidentul democratic.

Până în 1997 toate au fost bune şi frumoase; mineritul domina peisajul economic al Gorjului, la fel cum Miron Cozma sindicalismul mineresc care se dovedise pentru unii o forţă de apărarea a democraţiei iar pentru alţii o forţă telurică, răsturnătoare de guverne. La vremea aceea în Gorj la timona politică se aflau Nicolae Mischie, secondat de Ion Călinoiu şi Corneliu Popescu, care conduceau Consiliul Judeţean, şi Pantelimon Manta, care era prefect. La timona reformei din minerit se afla un grup de tineri ambiţioşi, conduşi de Ionel Manţog, care n-avea atunci decât 40 de ani şi era tot jurist venit (culmea!) din bazinul carbonifer al Văii Motrului pe care l-a asasinat pur şi simplu, închizând reforma pe el. În 1997 a început valul de disponibilizări teleghidat de Radu Berceanu şi imposibil de apărat de senatorul Marcu Burtea, aflat în Opoziţie. În cei 14 ani care s-au scurs de atunci s-au externalizat zeci de unităţi, s-au închis mine şi microcariere. Marin Condescu a ajuns marele lider al minerilor din România; Ion Feurdean, fost lider sindical la Lupoaia, a ajuns secretar general al unei suprastructuri minereşti din Bucureşti; Viorel Temelescu a dat-o pe fotbal. Toate aceste ciudăţenii nu s-ar fi întâmplat dacă mineritul nu ar fi fost lovit din toate părţile deoarece cohortele de ingineri mineri au acceptat fel şi fel de compromisuri, primind în schimb nişte amărâte de funcţii care le-au băgat bani în buzunar dar i-au trimis în anonimat. Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, este probabil cel mai autorizat martor al cutremurelor din minerit dar pentru că puterea politică locală n-avea voie să se amestece în domeniul economic, jocurile din minerit au fost regizate mereu de maeştrii de la guvernare. Unii conducători au ajuns să direcţioneze destinele mineritului pentru că au urmărit un asemenea scop. Alţii au fost pur şi simplu expulzaţi acolo, în vârf, tocmai pentru a executa orbeşte ordine discreţionare. Minerii au fost singurii care au plătit iar tributul nu este numai sărăcia cotidiană în care se zbate Gorjul ci este şi imensul gol creat de lipsa unei pieţe a muncii al cărei rezultat este destrămare unităţii familiilor. Contactat telefonic, Ion Călinoiu a spus că „din păcate, în minerit, specialiştii nu au ţinut cont de componenta umană, de imensul pustiu care rămâne după exploatarea pământurilor şi după segregarea familiilor. Cea mai mare durere pentru fiecare pensionar miner sau pentru fiecare disponibilizat este risipirea familiei şi apoi sărăcia şi viaţa plină de privaţiuni apărută ca urmare a pierderii locurilor de muncă. Din nefericire, administraţiile judeţene nu au fost consultate, nu s-au întocmit studii sociologice de impact şi nu a fost pus nimic în loc. În acest fel şi economia privată a înregistrat mari pierderi şi regres în dezvoltare pentru că scăzând puterea de cumpărare a populaţiei, a scăzut şi nevoia de producţie.” Asupra mineritului din Gorj se va abate foarte curând o altă compresiune, urmând ca managementul economic să devină unul privat. În felul acesta, componenta socială, cea de care s-a folosit senatorul Ion Ruşeţ în zona Jilţurilor, protejând proprietarii de teren care primeau locuri de muncă în schimbul terenurilor cedate pentru exploatările miniere, şi multe alte facilităţi vor dispărea. Minerii se pregătesc de sărbătoare iar printre ei se vor afla negreşit şi liderii politici sau cei din administraţia mineritului. Sărbătoarea ca atare va fi însă mult mai simplă pentru că în afară de programarea ei în calendar, lipsesc celelalte ingrediente: sentimentul de mulţumire, fericirea indusă de starea materială şi cea socială.

Constantin Bunilă