La 13 ani după ultima mineriadă, ortacii din Valea Jiului au ieşit ieri din nou în stradă, având o încercare de blocare a drumului care face legătura între Petroşani şi Târgu Jiu. Dorinţa lor de a ajunge în Defileul Jiului nu a fost atât de mare, grupul care a forţat nota fiind determinat de restul ortacilor să facă pasul înapoi până nu e prea târziu.
Supăraţi că administraţia nu le plăteşte salariile majorate, aşa cum promisese printr-un acord scris şi semnat, minerii au oprit lucrul încă de luni, dar inclusiv marţi au stat cuminţi în curtea Companiei Naţionale a Huilei. Câteva sute dintre ei au mers marţi în marş prin centrul Petroşaniului într-un fel de „recunoaştere”, ieri numărul celor ieşiţi în stradă fiind de peste 3000. Coloana de manifestanţi a plecat odată de dimineaţă din curtea CNH, iar apoi după-amiază, când nimic nu părea să prevestească o forţare a barajului format de forţele de ordine. Cordonul de jandarmi a fost luat pe sus de minerii dornici să înainteze spre Defileu, aceştia neoprindu-se nici măcar atunci când liderul lor, Petre Nica, s-a delimitat ferm de ei şi le-a cerut să revină la CNH, el plecând din mulţime. Minerii s-au împărţit în două grupări, cei mai mulţi fiind de partea liderului sindical. Cei care doreau să continue drumul spre Târgu Jiu l-au catalogat pe Nica drept „trădător”, deşi acesta le-a explicat că alţi sindicalişti sunt la Bucureşti şi urmau atunci să înceapă negocieri la Ministerul Economiei. „Sub presiune nu ne primeşte nimeni şi nu ne mai bagă nimeni în seamă”, a argumentat Nica şi colegii săi. De partea cealaltă, ortacii aveau o altă opinie. „Să dăm cu pumnul în masă şi să le arătăm că suntem o forţă pentru că, altfel, cum am stat degeaba luni şi marţi în curtea companiei, la fel vom sta alte zile bune şi nu ni se va rezolva nimic”, au spus aceştia. În tot acest timp, jandarmii au rămas undeva pe margine, fiind depăşiţi numeric de cei pe care îi însoţiseră până atunci pe traseu pentru a evita eventuale incidente. Până la urmă, numărul celor care au pornit spre Defileu a fost tot mai mic, la un moment dat toţi întorcându-se din drum. Unii au mers acasă, alţii s-au dus la CNH, unde liderul lor, Petre Nica, i-a informat că în această dimineaţă, la ora 5.00, înainte de a intra în şut, vor fi informaţi despre cele ce s-au discutat aseară la Bucureşti. Minerii vor decide dacă mai continuă protestele sau nu, dorinţa lor de ieri fiind aceea de a rămâne în grevă generală atâta timp cât pe card nu le vor fi achitate salariile mărite cu toate drepturile aprobate prin contractul colectiv de muncă. Miza cea „mare” o reprezintă sporul de periculozitate, care conform legislaţiei, este egal cu salariul minim pe economie. Salariul minim a crescut la 700 de lei, dar minerii au pe fluturaş tot 600 de lei, ca în trecut. „După ce că nu sunt nici cine ştie ce bani, nici pe ăştia nu ni-i dau. E bătaie de joc”, au spus ortacii, care sunt dispuşi să oprească în continuare lucrul, chiar dacă în aceste zile de nemuncă nu sunt plătiţi.
Gelu Ionescu