Peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca sâmbătă, 25 martie, Ora Pământului, prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”
La a șaptea ediție Ora Pământului by Cantus Mundi, copiii și coordonatorii lor vor desfășura concomitent activități muzicale în 64 de localități din 34 de județe, între care și Gorj.
La ora 20:30, aparatele electrice vor fi deconectate, lumina va fi stinsă pentru o oră, iar copiii alături de părinții și prietenii lor vor cânta în spații publice, parcuri, piețe sau în fața instituțiilor din toată țara pentru sănătatea pământului și a mediului, precum și împotriva risipei care afectează planeta.
Repertoriul tuturor recitalurilor simultane susținute de copii face parte din broșura Ora Pământului by Cantus Mundi 2023, editată special pentru eveniment, ca în fiecare an, de profesioniștii Corului Madrigal și Cantus Mundi.
La Baia Mare, în Piața Cetății, se va reuni cel mai numeros grup muzical. Peste 1.000 de copii din peste 50 de coruri și ansambluri Cantus Mundi vor susține recitaluri corale și mini-concerte.
I.I.