Mihai Dinu nu ia în calcul retrogradarea Gilortului: Orașul are resursele necesare

1210

Gilortul Târgu Cărbunești a încheiat prima parte a sezonului sub așteptările conducerii și a băncii tehnice. Trupa gorjeană a reușit 3 victorii, 3 egaluri și a pierdut 9 meciuri. Antrenorul Mihai Dinu va purta în zilele următoare discuții cu oficialii clubului. Tehnicianul vrea să știe dacă se va merge în continuare pe mâna lui pentru a definitiva strategia pentru perioada de iarnă. ,,Chiar dacă am început foarte târziu pregătirea, mă așteptam la ceva mai mult. Undeva pe la 18 puncte era perfect. Deocamdată nu știu care este situația mea, nu am discutat cu conducerea, probabil o să ne vedem în această săptămână sau săptămâna viitoare. Dacă vom continua împreună, trebuie deja să abordăm anumiți jucători, să vedem ce fotbaliști găsim liberi. E mult de alergat, dar în orice caz jucători ne mai trebuie”, a declarat Dinu. Lipsa de omogenitate și o pregătire neadecvată sunt principalele cauze pentru care Gilortul se află pe locul 8 în Seria 7. Mihai Dinu a declarat că, foarte probabil, vom asista la schimbări de linii la formația gorjeană. ,,Cauzele pentru acest parcurs le-am mai enumerat. Vorbim de o lipsă de pregătire, de omogenizare. Știți foarte bine că au plecat foarte mulți jucători în ultimii doi ani. Când am ajuns eu la echipă, la Cărbunești mai erau doar 4 fotbaliști. S-au mai întors 2-3, iar restul i-am adus pe parcurs. Nu este ușor să faci o echipă bătând din palme, care să se bată la play-off. Una peste alta, dacă mai vin jucători, pentru că unii vor să vină, iar alții vor să plece, eu spun că se schimbă situația. Cu o pregătire bună, începută în luna ianuarie, va fi altceva”. Principalul echipei nu ia în calcul varianta retrogradării și crede că la Târgu Cărbunești sunt mulți oameni care respiră fotbal. Antrenorul a declarat că Gilortul are pe deplin susținerea comunității, dar trebuie să își definitiveze un nucleu stabil de jucători. ,,Nu este greu să ne menținem în Liga 3. Dacă își dorește conducerea și se implică, vă garantez că nu este greu. Suntem la mâna noastră, nici nu se pune problema să picăm în Liga 4. Eu spun că orașul Târgu Cărbunești are resursele necesare pentru această echipă. Este un oraș mare, cu un primar și un viceprimar cărora le place sportul în general și fotbalul în special. Este o echipă cu galerie, cu oameni care vin după jucători. Au fost vremuri frumoase, dar acum au și plecat mulți fotbaliști. Nu știu politica clubului, dar ar trebui să ținem jucătorii 2-3 ani de zile, nu să le dăm drumul la șase luni. Trebuie să avem o bază, o temelie. Dacă ai 11-12 jucători, poți să mai aduci 6-7 și te bați la primele patru locuri”, a declarat Dinu. În Liga 3, locurile 5-10 joacă în play-out, care se dispută în format tur-retur, 10 etape. Retrogradează ultimele două clasate din play-out-ul fiecărei serii împreună cu echipa de pe locul 4 din play-out cu cea mai slabă linie de clasament.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here