Vreau să fiu condus de înţelepţi care ştiu să-şi păstreze onoarea şi să cunoască harul vorbelor. Lătrăii, obedienţii, orgolioşii nu pot fi înţelepţi, ei nu ştiu ce este moderaţia, nu au habar de virtute şi profundă cugetare.
Înţelept este acela care iubeşte oamenii, prudenţa şi chibzuinţa. „Înţelepciunea nu este altceva decât ştiinţa fericirii” rostea D. Diderot. Înţelepciunea, cugetarea, moralitatea lipsesc din behaviorismul celor care, din greşeală, diriguiesc destinele socio-economice ale României. Profund şi persuasiv, M. Kogălniceanu convingea că: „Fără a renunţa la energie, înţelepciunea şi prudenţa trebuie să fie busola povăţuitoare pentru toate naţiile şi, prin urmare, şi pentru naţia română.” În tezaurul înţelepciunii frivole postdecembriste, pe primul loc se află cugetările, adânc primitive, rostite de caraghiosul nostru Traian Băsescu: „Iarna nu-i ca vara” şi idioţenia birjărească „Ţigancă împuţită” ori etichetarea trivială de „găozar”. Era firesc ca în acest registru să cantoneze, ca demn urmaş al lui Zeus-BĂSE, emulul său cel mai iubit, inegalabilul nostru prim-ministru BULĂ-Boc – om din popor ce ştie să cioplească lemne, să ascută coasa şi să cosească de mama focului, fost primar al Clujului! Ne mândrim cu el şi nu e de mirare că a luat-o, în materie de înţelepciune, pe urmele modelului său impardonabil, asigurându-ne, păşind ţanţoş şi dezinvolt spre Răchiţele, cu o armată de păzitori după el şi la curent cu buletinul meteo, că „După vremea rea vine şi vremea bună”. Şi ca să ne dea curaj, ne-a prorocit că „roadele acestor măsuri mai dificile” o să „se simtă spre sfârşitul anului şi anul viitor şi în prosperitatea românilor”. Adevărul este că roadele acestor „măsuri mai dificile” le simţim chiar acum, ele obiectivându-se în sărăcie şi foame, iar amânările spre sfârşitul anului şi anul viitor seamănă cu Paştele cailor. Confirmarea vine chiar dinspre Guvernul condus de ridicolul BULĂ-Boc, care a înjghebat un document pentru Uniunea Europeană, prin care aduce la cunoştinţă că renunţă la adoptarea monedei euro în orizontul 2013-2014, pentru o dată ulterioară, neprecizată. Îmi imaginez că mulţi români sunt interesaţi de această veste – aşa de sanchi şi dintr-o adâncă frustrare patriotică. După cum pătrunşi de vâltoarea sentimentelor patriotice s-au îmbăţoşat genialii noştri conducători de ţară şi popor la cei care ne-au stopat călătoriile cerşetoreşti în şi prin Spaţiul Schengen. E adevărat că aceiaşi falşi patrioţi nu se prea sinchisesc de faptul că UE ne supraveghează cu acribie pe tema justiţiei. Lesne de înţeles că aceste două obiective nu le putem atinge din cauza celor rostuite de hazlii noştri diriguitorii, ghidonaţi de matrozul Zeus-BĂSE. Cauza adevărată stă, mai cu seamă, în ceea ce n-au făcut. Adică, Guvernele BULĂ-Boc n-au făcut – sub neghioaba conducere a matelotului – niciuna dintre reformele economice structurale care să asigure o dezvoltare sigură şi robustă a sectoarelor importante productive care ne-ar putea asigura o minimă securitate economică, fără de care nu poate exista nici-o monedă naţională sigură, care să aspire la convertirea sa în euro fără grave tulburări şi derapaje socio-economice. Aşadar, în condiţiile în care nu ne putem asigura singuri pâinea, uleiul, zahărul, lactatele, carnea, legumele şi fructele – ca să nu mai vorbesc de produsele industriale simple, de uz curent – este imposibil să rezistăm exigenţelor Zonei euro, monedă comună, conformă unor economii naţionale puternice, performante şi care pot, împreună, să asigure forţa monedei în relaţiile financiare, de schimb, economice mondiale. Să nu uităm că, în condiţiile crizei actuale, care a răvăşit lumea, unele ţări cu economii mai slabe regretă că au intrat în Zona euro. Desigur, apartenenţa la Zona euro are anumite avantaje – „dar nu pentru căţei”… Pentru orgoliul nostru amânarea intrării în Zona euro este cu atât mai întristătoare cu cât nici în Spaţiul Schengen nu avem acces. Dar, evident, aşa cum am început să înţelegem că nu suntem pregătiţi nici pentru una, nici pentru alta, ne vom linişti şi vom trăi cu speranţa că fi-va soare şi pe strada noastră. Electoratul român nu prea pune la inimă insuccesele din domenii pe care nu le pricepe şi sunt convins că nu se vor găsi mulţi care să i le reproşeze micimanului ce stă pe tron la Cotroceni – care ştie să se laude cu succesele altora şi să-şi mascheze propriile rateuri pe politica generală, pe care singur şi le-a asumat, şi pe politică externă, de care este obligat să se ocupe cu responsabilitate. La urma urmei, problema noastră majoră este una simplă: electoratul nu prea ştie ce anume ar trebui să ceară conducătorilor săi. Desigur, nu mă refer la generalităţi infantile ori bahice de tipul „Să trăiţi bine!”, ci la obiective concrete, la o industrie şi o agricultură performante, la acţiuni şi etape bine gândite şi coordonate de oameni cu ştiinţă de carte, nu de semidocţi şi fanfaroni. Caligrafiam, nu demult, în legătură cu amânarea intrării în Spaţiul Schengen, că „Nici nu-i hia să-l vedem,/ După ce oameni suntem!”. Rămâne cum ne-am înţeles – şi în cazul Zonei euro. Cel puţin nu vom ajunge în situaţia celor care regretă că şi-au băgat gâtul în acest jug – prea greu pentru economiile lor slăbuţe. Canavaua pe care merge România este falimentară. Dezvoltarea noastră socio-economică este identică cu demolarea şi ura faţă de cunoaştere, gândire catalizatoare, progres şi prosperitate.
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe
