Meșterul care face icoane de vatră

1391

Etnologul Pompiliu Ciolacu este unul dintre puținii meșteri care mai fac icoane de vatră. Gorjeanul a descoperit pasiunea pentru icoana de vatră la vârsta de 16-17 ani. Chiar dacă spune că este un efort să găsească astfel de obiecte vechi, și mai ales oameni care să încurajeze astfel de tradiții, Ciolacu nu a renunțat la aceste obiecte de cult.

Pompiliu Ciolacu spunea că la Măceșu – Tg. Cărbunești, unde a copilărit, a avut şansa să cunoască îndeaproape tradiţiile şi obiceiurile satului, care, pe atunci, încă se mai păstrau în forma lor arhaică. A descoperit aici pasiunea pentru un obiect de cult al cărui destin s-a împletit cu cel al multor generaţii. Icoana este aproape de om de la naştere şi până la moarte.
„Icoanele scrijelate, numite şi icoane de vatră, erau acele icoane care se confecţionau de obicei din lemn de esență tare (stejar și fag). După ce li se trasa conturul pe bucată de lemn, erau scrijelate cu dalta, custura sau cuiul încins. Erau uşor de confecţionat, dar erau şi cele mai expuse la deteriorare, deoarece stăteau lângă vatra focului şi se afumau, ba chiar se şi carbonizau uneori. De foarte multe ori, acestea erau colorate în două-trei culori de apă. Există, firește, dincolo de deosebirile de tehnică, destule elemente comune pentru oricare gen de icoană din multele cunoscute. Ele se referă, în primul rând, nu la tehnica execuţiei, ci la organizarea materialului vizual, altfel spus, la subiectul icoanei. Sunt icoane cu un singur personaj, dar şi icoane cu două sau mai multe personaje şi registre, mergându-se până la icoanele de tip prăznicar, unde sunt reprezentați nouă sau chiar mai mulţi sfinţi”, spune Ciolacu în cartea sa, „Icoana de vatră în sudul Carpaților Meridionali”.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează joi, 27 ianuarie, începând cu ora 17.00, vernisarea expoziției „Icoana de vatră în credința populară”, la sala „Florin Isuf”.
„Pompiliu Ciolacu este membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala București, a publicat până acum două cărți despre icoana de vatră și a înființat alături de colegii de la CJCPCT Gorj, Muzeul Crucilor la Măceșu, în Târgu Cărbunești. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a marcat în fiecare an, la Măceșu, Înălțarea Sfintei Cruci”, anunță CJCPCT Gorj.
Ciolacu a avut numeroase expoziții la nivel național și a câștigat foarte multe premii la concursurile la care a participat împreună cu elevii de la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu.
Etnologul a avut și expoziții internaționale în Polonia, Cehia și Franța, fiind trimis de Institutul Cultural Român, Muzeul Național al Satului, Muzeul Țăranului Român, Ministerul Turismului și CJCPCT Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here