Mergea: “Nu e bine să ne culcăm pe o ureche”

498

Gorjeanul Florin Mergea îşi avertizează coechipierii înaintea duelului cu Luxemburg din primul tur al Grupei a II-a, Zona Europa/Africa, contând pentru Cupa Davis. Jucătorul de dublu a spus că “tricolorii” nu trebuie să-i subestimeze pe oponenţii lor mai slab cotaţi, pentru a face un prim pas spre revenirea în grupa principală. “Plecăm favoriţi în acest meci, dar nu e bine să ne culcăm pe o ureche. Avem câteva zile să îi studiem pe cei din Luxemburg. Suntem profesionişti şi ne vom face treaba aşa cum ştim, indiferent de ce adversar avem în faţă. Cred că vom câştiga acest meci, iar el va fi un prim pas spre accederea în prima Grupă Mondială. În acelaşi timp, avem câţiva tineri lângă noi şi sperăm să creăm un nucleu bun aici şi să construim această echipă”, a declarat Mergea. Opinia sa a fost împărtăşită şi de Horia Tecău. Cel mai bun jucător de dublu al României a mai spus că apreciază condiţiile oferite de organizatori.
“Va trebui să tratăm această întâlnire foarte serios. Ne dorim să câştigăm toate meciurile, să evoluăm bine şi să trecem în turul următor. Ne bucurăm de condiţiile pe care le-am găsit la Piatra Neamţ, terenul este superb, sala e frumoasă. Aşa că avem toate condiţiile să evoluăm bine în acest weekend. Mulţumim organizatorilor pentru acest meci”, a spus Horia. Partidele se vor juca în 3 și 4 februarie.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.